UPDATE Şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, cercetat disciplinar de MAI. ANI s-a autosesizat şi îi verifică averea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurelian Vasea Şoric a fost emoţionat până la lacrimi la conferinţa de presă

Ministrul Internelor, Traian Igaş, a decis cercetarea disciplinară a şefului IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, pentru afirmaţiile publice şi conduita profesională, a anunţat, joi, MAI.

UPDATE Şeful IPJ Neamţ va fi anchetat şi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), instituţie care s-a autosesizat şi care a precizat că va începe procedura de verificare a averii comisarului-şef Aurelian Şoric şi a familiei acestuia, potrivit unor surse instituţionale citate de Mediafax.

Conform declaraţiei de avere, comisarul-şef Aurelian Şoric deţine o vilă la Piatra Neamţ şi terenul aferent de 830 de metri pătraţi, un birou notarial în Piatra Neamţ, două terenuri intravilane în municipiul Iaşi, de 308 şi 675 metri pătraţi şi o maşină marca Kia.

De asemenea, comisarul-şef Aurelian Şoric are un credit bancar în valoare de 167.000 franci elveţieni, a cărui scadenţă este 2033. Creditul a fost luat în 2008.

Şeful IPJ Neamţ a câştigat în 2008, din salariu, 74.100 de lei, la care se adaugă norma de hrană şi echipament în valoare de  8.400 de lei. Soţia, notar stagiar, a câştigat în acelaşi an 9.600 lei.

Cercetat de MAI pentru declaraţii şi comportament

Ministrul Traian Igaş a dispus marti "declanşarea cercetării prealabile faţă de comisarul şef de poliţie Aurelian Şoric, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ, pentru afirmaţiile publice şi conduita profesională ale acestuia", potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Măsura a fost dispusă conform art. 62 ind.1 din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului şi alte reglementări legale privind regimul disciplinar al personalului MAI.

De altfel, o anchetă a Corpului de Control al ministrului este în desfăşurare la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ. Ancheta, care a început miercuri, va fi efectuată în regim de urgenţă, în termen de o săptămână.

Citiţi şi:

Şpăgarii în uniformă reţinuţi pentru mită vor fi cercetaţi în stare de libertate

Şeful IPJ Neamţ, Aurelian Vasea Şoric, plânge de mila interlopului ucis

Corpul de control al ministrului Internelor face anchetă la IPJ Neamţ

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS