UPDATE Şefa Curţii Supreme, dezvăluie o întâlnire „pe întuneric” cu preşedintele CCR: Am fost pusă să-mi ţin telefonul în anticameră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Tarcea, şefa Curţii Supreme

Şefa Curţii Supreme, audiată ieri la CSM după o acţiune a Inspecţiei Judiciare pe tema completelor de 5 judecători, a acuzat abuzurile inspectorilor care au cerut anchetarea ei, interesele directe ale liderului PSD în această speţă, o întâlnire de taină cu şeful CCR, şi a cerut recuzarea a patru judecătoare din Secţia de Judecători a CSM pe motiv de ostilitate.

Cristina Tarcea, şefa Curţii Supreme, a mărturisit ieri că a avut o discuţie „pe întuneric” cu preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, despre decizia Curţii Constituţionale (CCR) privind completele de cinci judecători şi că a fost pusă să-şi lase telefonul în anticameră. 

„Cu domnul Valer Dorneanu am discutat despre completele de 5 judecători la foarte scurt timp după ce s-a pronunţat decizia prin care s-a constat conflictul juridic de constituţionalitate. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun acum este că a fost o discuţie în care am fost pusă să-mi ţin telefonul în anticameră, iar discuţia s-a purtat pe întuneric. Atât de întuneric încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine”, a declarat aceasta. 

Întrebată de jurnalişti ce voia preşedintele CCR, Cristina Tarcea a spus: „O justificare a deciziei CCR pronunţată pe completele de 5 judecători". Cât priveşte acţiunea disciplinară declanşată de Inspecţia Judiciară împotriva sa, şefa Curţii Supreme susţine că aceasta reprezintă un abuz şi a amintit de interesele preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în ceea ce priveşte componenţa completelor de 5. 

„Nu a venit momentul declaraţiilor, dar vă promit că o să vină un moment când o să vină lucruri interesante. Trebuie să ne uităm foarte atent la toate instituţiile care comit abuzuri. O să vedeţi de ce apreciez că a fost un abuz. Vă mai aduceţi aminte de declaraţiile politice din luna august şi septembrie când la ICCJ se refuza a se aplica legea? Vă mai aduceţi aminte de interesul direct al preşedintelui Camerei Deputaţilor în organizarea completelor de 5 judecători? De aceea am spus că am multe declaraţii interesante de făcut (...) dar toate la timpul lor”, a spus şefa ICCJ.

Şefa Curţii Supreme a fost prezentă ieri la CSM, unde Secţia pentru judecători în materie disciplinară urma să discute acţiunea exercitată de Inspecţia Judiciară (IJ) pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.

Reamintim că acţiunea IJ a venit după ce, în luna septembrie, Colegiul de conducere al Curţii Supreme a decis să nu tragă la sorţi noile complete de 5, aşa cum prevedea Legea 303, recent modificată de majoritatea PSD-ALDE. Şi asta pentru că modificările nu erau însoţite de prevederi tranzitorii cu privire la aplicarea acestora, iar judecătorii instanţei supreme au susţinut că ele intră în vigoare la începutul anului, atunci când, potrivit legii erau trase la sorţi noile complete. Ulterior, Parlamentul şi Guvernul au sesizat Curtea Constituţională pe această speţă, invocând un conflict de natură juridică. În noiembrie 2018, CCR a a admis, cu 7 voturi „pentru” şi 2 voturi „împotrivă” sesizarea premierului Viorica Dăncilă.

A recuzat patru judecătoare din CSM

La finalul audierii de la CSM, şefa Curţii Supreme a precizat că a făcut o cerere de recuzare a patru judecătoare din Consiliul Superior al Magistraturii, mai exact judecătoarele Lia Savonea, şefa CSM, Evelina Oprina, Nicoleta Ţînţ şi Gabriela Baltag. În ceea ce priveşte motivele de recuzare, Tarcea a invocat atitudine „ostilă” faţă de ea pe tema completelor de 5 judecători şi faptul că s-au antepronunţat în ceea ce priveşte acţiunea IJ. 

„Pentru motive de ostilitate manifestă în ceea ce priveşte preşedintele Înaltei Curţi, pentru motive de susţinere necondiţionată a conducerii Inspecţiei Judiciare, atitudinea dumnealor determinând şi numirea de către Executiv a conducerii Inspecţiei Judiciare, lucru de neacceptat într-un stat de drept, şi pentru motive de antepronunţare. Acestea s-au antepronunţat cu ocazia diferitelor şedinţe pe care le-am avut în vederea organizării completurilor de cinci judecători pentru anul 2018 şi 2019, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale”, a explicat judecătoarea.

Decizia judecătorilor CSM nu va fi definitivă, deciziile Consiliului putând fi atacate la Curtea Supremă.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat