UPDATE Sebastian Ghiţă susţine că i-a oferit bani lui Kovesi pentru achiziţionarea unei maşini. Reacţia şefei DNA: „Este o minciună incalificabilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sebastian Ghiţă, aflat în prezent în Belgrad, în mijlocul procedurilor legale de extrădare, a declarat la Antena 3 că, în anul 2012, i-ar fi dat Laurei Codruţa Kovesi suma de 7.000 de euro pentru achiziţionarea unui autoturism. Şefa DNA a catalogat acestă informaţie drept „o minciună incalificabilă”, şi a precizat că va urma căile legale în această situaţie.

UPDATE “Faptul că am primit bani de la Sebastian Ghiţă este o minciună incalificabilă şi, prin urmare, în mod categoric, voi urma căile legale”, se arată într-un răspuns al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, pentru agenţia de presă Mediafax.

Ştirea Iniţială: Evenimentul s-ar fi petrecut în perioada în care actuala şefă a DNA lucra la Bruxelles. Conform unor informaţii apărute în presă, aceasta s-ar fi găsit într-o situaţie în care ar mai fi avut nevoie de suma de 7.000 de euro pentru achiziţionarea unui autoturism.

"Confirm! I-am dat banii lui Kovesi pentru maşină. Banii n-au mai fost returnaţi", a susţinut Sebastian Ghiţă, pentru postul Antena 3.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul