UPDATE S-a amânat judecarea recursului făcut de Nuţu Cămătaru la propunerea de arestare preventivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nuţu Cămătaru conduce cel mai mare clan de interlopi din România FOTO Arhivă

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 7 martie judecarea recursurilor făcute de Nuţu Cămătaru şi alte patru persoane la decizia Tribunalului Bucureşti de a-i trimite în arest preventiv.

UPDATE: Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, Gigi Daniel Chiras, Licuţă Udilă, Adrian Răducu Bică şi Bogdan Dumitrache au fost arestaţi preventiv în 23 februarie, de un complet de la Tribunalul Bucureşti. 

Avocatul lui Licuţă Udilă a cerut instanţei să acorde un alt termen de judecată, pentru ca la dosar să ajungă şi declaraţiile date de celelalte 24 de persoane arestate preventiv în acelaşi dosar. Acesta a precizat că declaraţiile au relevanţă în cauză, arătând legăturile între persoanele arestate. Totodată, avocatul a arătat că Licuţă Udilă are un avocat care l-a apărat în trecut şi pe care l-ar vrea prezent pentru a-l apăra şi în acest recurs. 

Procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a fost de acord cu stabilirea unui nou termen pentru ca avocaţii să poată pregăti apărarea în acest caz.

Curtea de Apel Bucureşti a admis astfel solicitarea şi a hotărât amânarea judecării recursurilor pentru 7 martie.


Ion Balint a ajuns după gratii săptămâna trecută în urma percheziţiilor care au avut loc în dosarul grupărilor Sportivilor şi Cămătarilor.

Fraţii  Ion Balint, zis „Nuţu Cămătaru“, şi Vasile Balint, zis „Sile Cămătaru“, dar şi rivalii lor de o viaţă, Florin Nica şi Cristian Radu Roşca, liderii grupării „Sportivilor“, au fost arestaţi în urma uneia dintre cele mai ample acţiuni poliţieneşti din ultima perioadă.

„Operaţiunea de reţinere a acestora este probabil cea mai mare pe care am realizat-o pe teritoriul municipiului Bucureşti“, a explicat procurorul- şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), Codruţ Olaru.

Mai multe pentru tine:
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc