UPDATE O bancă din Maramureş a fost jefuită de propriii angajaţi. Cei suspectaţi au fost daţi afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caz fără precedent în sistemul bancar românesc. Una din principalele bănci care operează pe piaţa din România a sesizat procurorii DIICOT în legătură cu o anchetă internă în urma căreia reiese faptul că au fost descoperite fraude interne grave, operate chiar de angajaţii sucursalelor proprii.

UPDATE 13.48  Raiffeisen Bank confirmă furtul banilor din conturile clienţilor. Conducerea băncii a luat deja măsuri împotriva angajaţilor suspectaţi de delapidare, fals şi uz de fals, înainte ca procurorii DIICOT să se pronunţe asupra cazului. „În urma controlului, comisia disciplinară a decis desfacerea contractelor de muncă ale angajaţilor implicaţi, pentru încălcarea normelor şi procedurilor interne, precum şi pentru încălcarea codului de conduită al angajaţilor Raiffeisen Bank", se arată într-un comunicat al instituţiei de credit.

Potrivit oficialilor băncii, rezultatele anchetei interne au fost puse deja la dispoziţia anchetatorilor. „Banca are implementate mecanismele antifraudă necesare supravegherii şi controlului respectării reglementărilor legale, precum şi a normelor sale interne. În acest sens avem o bună colaborare cu organele de cercetare penală, pe care le sesizăm ori de câte ori avem informaţii despre o fraudă sau o tentativă de fraudă", a declarat pentru Mediafax Ionel Fierascu, directorul de Conformitate al Raiffeisen Bank.

În ultimii patru ani, Raiffeisen Bank a sesizat organele de cercetare penală în 119 cazuri de fraudă internă şi externă şi 182 de tentative de fraudă. De asemenea, în şapte cazuri, banca a acordat sprijin organelor de poliţie pentru organizarea de acţiuni de surprindere în flagrant.

Directorul unei sucursale a Raiffeisen Bank din Sighetu Marmaţiei  a sesizat DIICOT după ce angajaţii săi au lăsat clienţii fără bani.

Potrivit primelor informaţii, angajaţii ar fi furat din conturile mai multor persoane fizice şi juridice care îşi depuneau banii în conturile personale. În prezent, mai mulţi angajaţi ai sucursalei sunt acuzaţi de furt.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie