UPDATE Mircea Diaconu află pe 10 octombrie dacă rămâne europarlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii de Apel au amânat pentru 10 octombrie pronunţarea în procesul deschis de Agenţia Naţională de Integritate, prin care inspectorii de integritate au cerut anularea mandatului de europarlamentar al lui Mircea Diaconu.

UPDATE Curtea de Apel Bucureşti au amânat vineri pentru 10 octombrie pronunţarea unei decizii pe cererea depusă de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care se solicită anularea hotărârii Biroului Electoral Central (BEC) privind atribuirea mandatului de europarlamentar lui Mircea Diaconu.

Inspectorii ANI susţin că fostul liberal nu are voie să ocupe funcţia de europarlamentar şi nici o altă funcţie publică până în 2015, după ce a fost declarat incompatibil de magistraţii Curţii Supreme în 2012.

Potrivit legii, Parlamentul European nu poate invalida mandatul lui Mircea Diaconu, în lipsa unei hotărâri a instanţei româneşti.

În iunie, Agenţia Naţională de Integritate a contestat la Curtea de Apel Bucureşti calitatea de membru în Parlamentul European a lui Mircea Diaconu, sesizând şi legislativul european că fostul senator a fost în incompatibilitate. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate