UPDATE MAE anunţă că românii declaraţi dispăruţi în Alpi sunt în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Roma şi al Consulatelor Generale ale României la Trieste şi Milano, s-a autosesizat în urma incidentului produs la data de 3 iulie 2022, la gheţarul Marmolada, soldat cu decesul a 6 persoane, rănirea altor 9, precum şi cu dispariţia mai multor persoane. Instituţia anunţă că românii dispăruţi sunt în viaţă.

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe informează că cei trei cetăţeni români declaraţi dispăruţi de către familii sunt în afara oricărui pericol. Cele trei persoane ar fi fost cazate în această perioadă într-o locaţie în care nu aveau conexiune la internet şi acces la reţeaua de telefonie mobilă. 

De asemenea, MAE comunică faptul că nu mai sunt, momentan, semnalări privind dispariţia altor cetăţeni români. 

Iniţial, MAE a anunţat că, potrivit informaţiilor preliminare obţinute de la autorităţile italiene, până la acest moment, printre persoanele afectate nu au fost identificaţi cetăţeni români. MAE precizează că procedurile de identificare a victimelor sunt în desfăşurare, iar activităţile de căutare a persoanelor dispărute au fost suspendate temporar, pe fondul condiţiilor meteorologice care nu permit accesul echipelor de salvatori în condiţii de siguranţă.

MAE menţionează că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Roma şi al celor două Consulate Generale din Trieste şi Milano nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară prin intermediul telefoanelor de urgenţă. La nivelul Departamentului Consular din cadrul Centralei MAE a fost recepţionată o solicitare de sprijin din partea unei familii din România.

Reprezentanţii misiunii diplomatice de la Roma şi ai Consulatelor Generale ale României la Trieste şi Milano se află în dialog permanent cu autorităţile italiene pentru obţinerea unor informaţii actualizate şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară 

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350 şi ale Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al Consulatului General al României la Trieste: +39 340 8821688 şi al Consulatului General al României la Milano: +39 366 108 1444.

Cel puţin cinci oameni au murit în Alpi după prăbuşirea unui gheţar

O bucată imensă s-a desprins, duminică, din gheţarul Marmolada, din Alpi, provocând o avalanşă soldată cu şase morţi şi nouă răniţi, au anunţat serviciile de intervenţie, potrivit AFP.

Doi dintre răniţi au fost transportaţi la spitalul din Belluno, unul în stare mai gravă a ajuns la Treviso şi cinci la Trento.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort