UPDATE. Cristi Borcea rămâne în arest. Cererea de eliberare condiţionată i-a fost respinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au rămas în pronunţare miercuri pe cererea de eliberare condiţionată din închisoare a fostului finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de 6 ani şi 4 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Update II: Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au decis să respingă cererea de eliberare condiţionată din închisoare a fostului finanţator al clubului Dinamo, Cristian Borcea, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de 6 ani şi 4 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Decizia nu este definitivă, iar fostul finanţator al clubului Dinamo va putea face o nouă cerere de eliberare pe data de 26 august.

"În baza art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 C.pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C.pen., respinge propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia privind acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Bucureşti Jilava privind pe condamnatul Borcea Cristian, în prezent deţinut în cadrul Penitenciarului Jilava, aflat în executarea pedepsei de 6 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 238/2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. În temeiul art. 587 alin. 2 Cpp, fixează termen de reiterare la data de 26.08.2018. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare", se arată în decizia instanţei.

Update: Procurorul de caz a cerut respingerea cererii de eliberare condiţionată depusă de Borcea, susţinând că acesta s-a folosit de împrejurări pentru a încălca legea, iar faptele comise sunt extrem de grave. În plus, magistratul a susţinut că fostul acţionar al clubului Dinamo nu s-a îndreptat în închisoare şi că, în această cerere, încearcă să se folosească de cei şapte copii ai săi pentru a influenţa decizia judecătorului.

„Noile condiţii suplimentare în legătură cu achitarea prejudiciului se acordă doar condamnatului pentru care s-a atins deja scopul pedepsei. E important sa se ţină cont de profilul socio-moral al deţinutului. (...) Faptele comise extrem de grave nu pot fi omise. Din poziţia sa, se foloseşte de situaţie ca un tertip pentru a trage de timp în vederea executării pedepsei. Vă rugăm să constataţi că e o persoană cu o poziţie în societate, are studii superioare şi s-a folosit de împrejurări pentru a încalca legea, a dovedit lipsă de respect faţă de lege”, a afirmat procurorul de caz.

Pe de altă parte avocata lui Cristi Borcea, Alice Drăghici, a explicat în sala de judecată că fostul finanţator al clubului Dinamo îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, a plătit prejudiciul reţinut în sarcina lui şi a executat o mare parte din pedeapsa primită, respectiv patru ani şi două luni.

Alice Drăghici a spus că Borcea a câştigat 385 de zile ca urmare a muncii prestate în penitenciar, a primit recompense şi nu a fost sancţionat.

"Lipsa oricărei sancţiuni în penitenciar înseamnă dorinţa unui om să se reabiliteze. Doresc să corelez starea medicală cu stăruinţa în muncă. Înainte de a fi încarcerat, a suferit o operaţie gravă. Din momentul în care a fost încarcerat, a muncit permanent. Azi, lucrează în regim deschis fără supraveghere. Nu e corect ca un om care a plătit prejudiciul să fie acuzat că foloseşte de asta ca un tertip. Este un om corect. Alţi inculpaţi trimişi în judecată nu au plătit un leu. Privarea de libertate este foarte grea", a adăugat Alice Drăghici, citată de Agerpres.

Fostu acţionar de la Dinamo a declarat în faţa instanţei că regretă faptele comise". Regret faptele comise. Îmi pare rău pentru familie şi copii, pentru că i-am expus la aşa ceva", a spus Cristian Borcea.

Borcea a mai făcut o încercare de a ieşi mai devreme din închisoare, însă în octombrie 2017 Tribunalul Ilfov i-a respins cererea de eliberare condiţionată.

Ştirea Initială: Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 judecă miercuri solicitarea de eliberare condiţionată a fostului acţionar al Dinamo Cristian Borcea, care execută o pedeapsă cu închisoarea de şase ani şi patru luni în dosarul "Transferurilor de jucători". Decizia instanţei nu va fi definitivă.

Este pentru a doua oară când Cristian Borcea cere eliberarea condiţionată. El a mai făcut o astfel de solicitare şi în 2017. Atunci, Judecătoria Sectorului 4 i-a admis cererea, dar Tribunalul Ilfov a decis, în octombrie, că fostul acţionar al Dinamo nu poate fi eliberat condiţionat şi că poate formula o nouă cerere după şase luni.

Cristian Borcea este încarcerat la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul „Transferurilor de jucători”.

În martie 2014, în dosarul „Transferurilor de jucători” au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

În luna februarie a acestui an, magistraţii instanţei supreme au decis achitarea lui Cristian Borcea în dosarul privind mita dată fostei judecătoare Geanina Terceanu. În acest dosar, Victor Becali a fost condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare, Ioan Becali a primit şapte ani şi patru luni de închisoare, iar Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone