UPDATE Bucureşteancă înjunghiată mortal de nepotul de 9 ani. Copilul suferă de ADHD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Capitală a murit astăzi după ce a fost înjunghiată în gât de 4 ori. Victima se afla în casă cu nepotul său care de altfel a şi sunat la 112. Dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Din primele cercetări femeia ar fi fost ucisă chiar de nepotul său care ar suferi de ADHD.

Poliţia Capitalei a fost anunţată astăzi prin apel la 112 că într-o locuinţă de pe raza Secţiei 4 Poliţie o femeie prezintă o plagă în zona gâtului. Apelul ar fi fost făcut chiar de către nepotul victimei.

„Echipajul care a ajuns la faţa locului a constatat că avea leziuni incompatibile cu viaţa şi a declarat decesul femeii”, a declarat purtătorul de cuvânt al SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, pentru „Adevărul”.

Femeia era în locuinţă doar cu nepotul ei de 9 când a fost înjunghiată în gât de patru ori.

”Urmează să se stabilească împrejurările în care s-a produs acest eveniment”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei. Una dintre ipotezele anchetatorilor este că femeia, care a decedat, ar fi fost înjunghiată chiar de către nepotul său.

Potrivit acestora, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri. 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”