UPDATE Alegeri parlamentare 2012. MAI: Peste 500 de sesizări privind posibile încălcări ale legii până la 19.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 128 de sesizări privind neregului FOTO Adevărul

Ministerul Administraţiei şi Internelor a informat că, în ultimele 24 de ore, după închiderea campaniei electorale, au fost înregistrate 128 de sesizări, dintre acestea 50 sunt contravenţii, 20 de cazuri sunt posibile infracţiuni, iar şapte se referă la mită electorală.

UPDATE 20.05 Până la ora 19.00 s-au făcut 506 sesizări, fataââţă de peste 900 făcute la alegerile trecute, dintre care 256 în mediul rural şi 250 în mediul urban. Astfel, s-au acordat 55 de contravenţii în valoare de 20.000 de lei şi se fac cercetări în 50 de cazuri privind infracţiuni, 24 dintre acestea fiind mită electorală. 

UPDATE 18.30 De la ora 7:00 până la ora 17.00, prin Sistemul Naţional de Raportare şi Monitorizare Evenimente au fost înregistrate 370 de sesizări referitoare la posibile încălcări ale legii. Din numărul total al sesizărilor reclamate, 183 s-au produs în mediul urban, 187 s-au petrecut în mediul rural, au informat reprezentanţii MAI.

          
Până la ora 17.00 au fost constatate 41 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 17.600 de lei, cele mai multe sancţiuni contravenţionale fiind aplicate în judeţele Dâmboviţa şi Gorj. Totodată, se efectuează verificări în 35 de cazuri de posibile infracţiuni, dintre care 17 se referă la mită electorală.

Serviciile de evidenţă a persoanelor asigură program de lucru cu publicul inclusiv astăzi, până la ora 21.00. La nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi al serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de la nivelul ţării, inclusiv municipiul Bucureşti, a fost eliberat un număr total de 13.738 acte de identitate (1.303 la nivelul municipiului Bucureşti, inclusiv sediul D.E.P.A.B.D. şi 12.435 la nivelul celorlalte judeţe).

Totodată, până la ora 17.00, îşi exercitaseră dreptul de vot 32 de jandarmi din totalul de 45 jandarmi, care execută misiune de instruire în Afganistan, sub egida NATO.

UPDATE 15.40 Inspectorul Tobă din cadrul Poliţiei Române a declarat că 1.113 de echipe operative intervin în acest moment în toată ţara pentru desfăşurarea în condiţii optime a votului electoral, echipe ce însumează peste 3.900 de poliţişti. În plus, reprezentanţii MAI au informat că, între orele 7.00 - 14.00, au fost 152 de sesizări privind nereguli al vot, dintre care 85 în mediul urban şi 67 în mediul rural. Cele mai multe sesizari au fost în Bucuresti (25) şi judeţele Buzău (17) şi Olt (17).

UPDATE 14.05 Reprezentanţii MAI au informat că există un caz de infraţiune în Gorj, însă nu s-a ajuns la concluzia că este vorba despre mită electorală, ci despre o persoană care şi-a fotografiat votul. Un bărbat din Târgu Jiu este cercetat de poliţişti după ce şi-a fotografiat votul de pe buletin cu telefonul mobil.

UPDATE 12.10 Între 7.00 şi 11.00 au fost făcute 66 de sesizări, fiind aplicate două contravenţii în valoare de 1.500 de lei, a informat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. În acest moment se fac cercetări pentru alte două infracţiuni. Astfel de sesizări au fost în număr de 37 în mediul urban şi 29 în mediul rural, cele mai multe înregistrându-se în Bucureşti şi în judeţele Buzău şi Olt. 

UPDATE 10.00 Un accident a avut loc  în această dimineaţă în comuna Nica din judeţul Cluj. Un microbuz a ajuns într-un şanţ, din cauza drumurilor înzăpezite. Microbuzul trasnporta mai multe persoane care se îndreptau spre o secţie de votare. Printre acestea se afla şi doi preşedinţi ai unor secţiei de votare.

La nivelul Centrului Operaţional de Comandă al MAI, care are competenţă generală pe tot ceea ce înseamnă ordinea şi siguranţa publică în ziua scrutinului electoral, a fost implementată o aplicaţie informatică în care sunt introduse toate evenimentele de natură electorală, cu ajutorul căreia se poate monitoriza inclusiv modul de soluţionare a aspectelor sesizate.

Astfel, Centrul a înregistrat de sâmbătă, ora 7.00, până duminică, ora 7.00, un număr de 128 de sesizări privind posibile încălcări ale legii. Au fost constatate 50 contravenţii şi se efectuează cercetări în 20 de cazuri de posibile infracţiuni, dintre care şapte se referă la mită electorală.


Găseşti informaţii despre candidaţi şi colegii la alegerile parlamentare din 2012 în cea mai complexă infografie din presa română.

Mai multe informatii despre legea electorala le puteti afla citind acest material: VIDEO Alegerile parlamentare pe înţelesul tuturor - două animaţii create de graficienii şi jurnaliştii „Adevărul”.

Jurnaliştii "Adevărul" din tara vă vor ţine la curent cu toate informaţiile legate de desfăşurarea şi rezultatele alegerilor parlamentare de duminica, 9 decembrie!