Unul dintre deţinuţii torturaţi de CIA are pe rol proces la CEDO împotriva României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abd al-Rahim al-Nashiri, unul dintre prizonierii torturaţi de CIA al cărui caz este studiat amplu şi citat în raportul publicat marţi de Senatul american cu privire la practicile ilegale ale agenţilor americani, a dat România în judecată, atât la Parchetul instanţe supreme, cât şi la CEDO pentru că a permis americanilor să-l tortureze pe teritoriul ei. Al-Nashiri a câştigat un proces similar la CEDO, împotriva Poloniei.

Rezumatul de 480 de pagini al raportului complet al Senatului, care numără în jur 6.900 de pagini, nu dă detalii despre notoriile închisori secrete pe care CIA le-a folosit în întreaga lume pentru suspecţii de terorism, însă prezintă pe larg procedura de „interogare extinsă” folosită de agenţi pentru a obţine informaţii despre prizonieri. 

Una dintre aceste facilităţi ar fi funcţionat şi în România. Atât Bucureştiul cât şi Washingtonul au negat şi nu au fost prezentate niciodată informaţii clare că o astfel de închisoare CIA ar fi existat în România, însă presa internaţională şi organizaţiile pentru drepturile omului au atras în repetate rânduri atenţia cu privire la existenţa acestor centre de detenţie, inclusiv în România.

însă unul dintre personajele-cheie din raportul Senatului a dat statul român în judecată pentru că a permis americanilor să-l tortureze pe teritoriul său. 

Mai exact, este vorba despre Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri, cetăţean saudit care a fost capturat de americani în 2002, în Dubai, şi reţinut de CIA în închisori secrete din Afganistan, Tailanda, Polonia, Maroc şi România, susţine el. Al-Nashiri este considerat de americani membru al-Qaeda şi coordonator al atacurilor teroriste asupra vasului american de război USS Cole, în care au murit 17 americani şi alţi 39 au fost răniţi. 

În mai 2012, avocatul lui al-Nashiri a înaintat în numele său o plângere penală procurorului general al României în care reclama detenţia secretă, rele tratamente aplicate clientului său, precum şi procedura de extrădare. În august 2012, Open Society Justice Initiative (Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă) a depus o reclamaţie în numele lui Abd al Rahim al-Nashiri împotriva României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg.

Între 6 iunie 2003 şi 6 septembrie 2006, România a găzduit închisori secrete ale CIA cu numele de cod „Bright Light”, în subsolul unei clădiri guvernamentale din Bucureşti, susţine organizaţia Open Society Justice Initiative. Aici ar fi fost ţinut şi al-Nashiri înainte de a fi mutat în alte state. Al-Nashiri este în continuare ţinut la Guantanamo Bay.

În septembrie 2013, fostul şef al SIE Ioan Talpeş a fost audit la Parchet Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest caz. 

Atunci, Talpeş a declarat, la ieşirea din sediul Parchetului , că a fost citat pentru a da declaraţii în calitate de martor în cazul al-Nashiri. El a precizat că procurorii i-au recomandat să nu dea detalii despre cele discutate.

„Mi s-a recomandat să păstrez confidenţialitatea acestei discuţii avute referitoare la problema închisorilor de pe teritoriul României”, a spus Talpeş. 

Al-Nashiri avea proces la CEDO şi împotriva Poloniei, în care i s-a dat câştig de cauză în iulie 2014. 

„Polonia a cooperat în pregătirea şi punerea în practică a operaţiunilor de predare, detenţie secretă şi interogatoriu efectuate de CIA pe teritoriul său”, au decis judecătorii europeni, în unanimitate. Polonia a fost astfel „complice” în operaţiunea de camuflare a avionului american folosit pentru mutarea prizonierilor, a apreciat CEDO. 

  

Chiar dacă agenţii polonezi nu au torturat prizonierii, Polonia a „facilitat  toate procesele şi a creat condiţiile necesare pentru aplicarea torturii, fără să facă nimic să o împiedice”, se arată în hotărârea judecătorilor de la Strasbourg. 

Polonia „ar fi trebuit să ştie” că expune deţinuţii „unui risc serios de a fi supuşi” relelor tratamente, au adăugat magistraţii, care au condamnat această ţară pentru tortură şi tratamente inumane, încălcarea dreptului la libertate şi la siguranţă, dar şi pentru anchetarea insuficienţă a acestor fapte. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie