Universitatea Bucureşti cere eliminarea „operelor ştiinţifice“ în baza cărora scapă de puşcărie deţinuţii de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Conducerea Universităţii Bucureşti propune eliminarea prevederii legale care permite eliberarea condiţionată a deţinuţilor care realizează lucrări ştiinţifice în închisoare. Potrivit profesorilor universitari, mediul de detenţie nu poate asigura condiţii pentru cercetare ştiinţifică, iar „operele” pe baza cărora şi-au micşorat pedeapsa figuri proeminente ale spaţiului public nu fac decât să decredibilizeze mediul academic.

În prezent, pentru fiecare lucrare cu caracter ştiinţific publicată în regim de detenţie, penitenciarul acordă 30 de zile de reducere a pedepsei, deşi detenţia nu oferă condiţii propice pentru cercetare ştiinţifică, reproşează profesorii universitari.

„Argumentul în favoarea eliminării acestei măsuri este imposibilitatea practică de a dezvolta o cercetare ştiinţifică în detenţie. În consecinţă, majoritatea lor sunt de fapt nişte pseudo-lucrări, efectele perverse fiind plagiatul şi în final corupţia”, a explicat Georgeta Ghebrea, vicepreşedinte al Comisiei de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti.

O problemă şi mai mare este aceea a criteriilor de evaluare a unor opere denumite „lucrări cu caracter ştiinţific”. Legea impune recomandarea unui cadru didactic, de regulă profesor universitar, ales de către deţinut şi propus astfel conducerii penitenciarului, care va gira caraterul ştiinţific al lucrării respective.

„Ar trebui să existe filtre mai precise prin care se stabileşte că o lucrare are caracter ştiinţific. Ca un deţinut să poată realiza o lucrare de speţa celor despre care vorbim este de domeniul improbabilului ”, remarcă Marian Popescu, preşedintele Comisiei de etică din cadrul Universităţii Bucureşti.

A doua şi ultima condiţie este publicarea lucrării de către o editură acreditată CNCS. Mai departe, examinarea îndeplinirii acestor condiţii precum şi decizia reducerii pedepsei cu 30 de zile pentru fiecare astfel de lucrare aparţin comisiei penitenciarului formată din 5 membri, niciunul competent în a stabili caarcterul ştiinţific al unei lucrări, mai remarcă Universitatea Bucureşti.

„Publicarea de lucrări cu caracter ştiinţific în detenţie, cu reducerea aferentă a pedepsei, a devenit o afacere. Cadrul legislativ e neprofesional în ceea ce priveşte acest aspect prin faptul că ratează exact certificarea ştiinţifică a lucrărilor respective”, remarcă reprezentanţii Universităţii Bucureşti.

Propunerile vor fi înaintate Ministerului Educaţiei şi Parlamentului pentru a se concretiza într-un proiect de lege, a declarat Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate