Un şofer din Dolj a făcut live pe Facebook cu copilul pe genunchi, la volan. Psiholog specializat în siguranţa traficului: „Trebuie luate măsuri dure”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caz revoltător în judeţul Dolj, unde un bărbat a făcut live pe Facebook în timp ce conducea maşina cu o fetiţă aşezată pe genunchi. În autoturismul care are volan pe dreapta se mai aflau alţi trei copii.

Filmuleţul durează 30 de minute, timp în care în maşină urcă şi alţi adulţi care nu îi atrag însă atenţia bărbatului asupra riscurilor la care îi expune pe cei patru copii. 

Mai mult, în  filmuleţul postat pe reţeaua de socializare se vede cum bărbatul sărută fetiţa pe gură de câteva ori. Prin urmare, autorităţile, atât Poliţia cât şi Protecţia Copilului, l-au luat în vizor pe bărbat, care are 25 de ani şi este din comuna Lipovu. 

„În cursul zilei de astăzi urmează a fi dus la sediul poliţiei pentru clarificarea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale. Amenda pe care riscă să o primească este cuprinsă între 4 şi 5 puncte de amendă, între 580 şi 750 de lei. Măsura de sancţionare poate fi luată de un poliţist doar dacă acesta constată abaterea în mod direct sau cu mijloacele tehnice, adică acestuia mai degrabă i se va atrage atenţia cu privire la respectarea normelor rutiere şi cu privire la respectarea prevederilor”, a declarat Alin Apostol, ofiţer la Inspectoratul de Poliţie Dolj. 

Numărul şoferilor care transmit pe Facebook, în creştere

În ceea ce priveşte live-urile pe Facebook, specialiştii în siguranţa traficului susţin că este nevoie de măsuri dure având în vedere că numărul cazurilor în care şoferii transmit pe internet direct din trafic s-a înmulţit.

„E normal, firesc şi obligatoriu să optimizăm legislaţia şi să o diversificăm la tipul de deviaţie pe care o dezvoltă şoferul odată cu avansul luat de tehnologie. Dacă până de curând vorbeam de dependenţă de telefonul mobil la volan, ceea ce a devenit o realitate, acum am constatat că numărul celor care filmează şi postează pe internet a escaladat”, a explicat, pentru „Adevărul”, psihologul Ionel Simionca, specializat în psihologia traficului. 

Amenzi pentru cei care transmit live de pe mobil

Potrivit unei iniţiative legislative, şoferii care transmit live pe Faceook în timp ce sunt la volan riscă sancţiuni grave. Un proiect de lege înregistrat în iunie la Senat prevede ca şoferii care folosesc telefonul mobil sau camera pentru a face filmări vor risca o amendă cuprinsă între 290 şi 435 de lei, la care se vor adăuga două puncte de penalizare.

În cazul şoferilor care filmează aflaţi la volanul maşinii şi săvârşesc o faptă care pune în pericol alte persoane, aceştia rămân fără permis pe o perioadă de trei luni, se arată în proiectul legislativ, care trebuie să treacă de Parlament şi de şeful statului pentru a produce efecte. „Sper ca legislaţia să fie suficient de explicită, să fie aplicabilă, fezabilă în contextul actual, să nu pună în dificultate nici agenţii constatatori. Din punctul meu de vedere, 85% din conducătorii auto ştiu ce înseamnă pericolul. Pe noi ne interesează ceilalţi 15%”, a completat psihologul Ionel Simionca. 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare