Un sindicat al poliţiştilor cere MAI, Ministerului Educaţiei şi CNATDCU să pună la dispoziţie lista cu tezele de doctorat din Academia de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Academia de Politie Foto: Adevarul

Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" cere Ministerului de Interne, Ministerului Educaţiei, Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" şi CNATDCU să îi pună la dispoziţie, în baza legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, o listă cu tezele de doctorat care s-au finalizat în şcoala doctorală a Academiei de Poliţie, anul finalizării şi titularul fiecărei teze.

Într-o scrisoare adresată celor patru instituţii, reprezentanţii Sindicatului "Diamantul" arată că "tezele de doctorat sunt o comoară naţională", iar funcţionarii publici care deţin titlul ştiinţific de doctor sunt recompensaţi cu un supliment salarial de către "naţiunea recunoscătoare".

Sindicaliştii spun că, potrivit presei, peste 700 de ofiţeri din MAI deţin titlul de doctor, iar doctoratele plagiate descoperite la scoala doctorală a Academiei de Poliţie afectează prestigiul MAI, al Poliţiei Române şi poliţiştilor în general. În aceste condiţii, ei cer ca, în baza Legii 544/2001, să li se comunice lista cu tezele de doctorat finalizate în şcoala doctorală a Academiei de Poliţie, anul finalizării şi titularul fiecărei teze şi care dintre aceste patru instituţii păstrează în format digital tezele de doctorat.

Reprezentanţii Sindicatului "Diamantul" întreabă, de asemenea, de ce Ministerul Educaţiei nu a pus în aplicare până acum prevederile articolului 168, alin. 89 din Legea 1/2011, potrivit căruia "teza de doctorat este un document public, care se redactează şi în format digital" şi se publică pe un site administrat de Ministerul Educaţiei şi cer să le fie transmise în format digital toate tezele de doctorat de la Academia de Poliţie.

"Dorim să vă ajutăm în procesul de transparentizare a operelor de doctorat produse la Academia de Poliţie, punându-le la dispoziţia publicului, pe pagina noastră de internet. Mai mult, avem membri ai sindicatului - cum este colegul nostru Alexandru Firicel, licenţiat în Drept - care vor să se implice voluntari în studiul acestor teze de doctorat, în scopul de a descoperi indicii de plagiat şi de a ajuta instituţiile competente la identificarea unor posibili escroci în uniformă", mai arată sursa citată.

Ce spunea Dragoş Tudorache

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, spunea, într-un interviu acordat agenţiei News.ro, că suspiciunile de plagiat care trenează la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza” afectează credibilitatea unei instituţii care trebuie să pregătească oameni şi să-i înveţe integritate şi că dosarele ar trebui soluţionate cât mai rapid la CNATDCU, iar când se dovedeşte plagiatul, persoana implicată să plece imediat.

Claudiu Ţupulan, unul dintre membrii comisiei care a analizat lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă, a fost înlăturat de la conducerea Facultăţii de Poliţie a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza”, întrucât în cazul său există suspiciuni de plagiat.

În iulie, agenţia de presă News.ro a dezvăluit că, în cazul primarului Sectorulu 3, Robert Negoiţă, Comisia de etică a Academiei de Poliţie a stabilit că lucrarea de doctorat este un plagiat. Robert Negoiţă a fost audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind chemat de procurori să dea detalii despre felul în care a fost concepută lucrarea sa de doctorat.

Şi Gabriel Oprea, în cazul căruia comisia CNATDCU a stabilit că a plagiat, a coordonat lucări de doctorat la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Generalul Ionel Marin, fost director adjunct al Serviciului Român de Informaţii, fostul procuror general adjunct al României Marcel Sâmpetru şi fostul procuror George Bălan, fost membru CSM, se află pe lista doctoranzilor care l-au avut coordonator pe Gabriel Oprea.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”