Un român, arestat în cazul celei mai odioase crime duble din Franţa săvârşite acum 28 de ani. Cine sunt victimele şi ce alibi avea bărbatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michele şi Christina Marinescu

Un român în vârstă de 72 de ani a fost arestat după ce anchetatorii francezi au descoperit că şi-ar fi omorât fiica şi soţia în urmă cu 28 de ani, potrivit presei franceze.

Dubla crimă a lui Michèle Marinescu, în vârstă de 43 de ani, şi a fiicei sale Christine, în vârstă de 13 ani, la 7 ianuarie 1993 în casa lor din Sassenage, tocmai a fost clarificată, a declarat procurorul din Grenoble, Eric Vaillant, scrie ledauphine.com.

La 28 de ani de la evenimente, jandarmeria l-a arestat pe Marian Marinescu, soţul lui Michèle şi tatăl micuţei Christine. Cele două cadavre fuseseră găsite cu gâturile tăiate, iar fetiţa fusese violată. În zilele şi lunile care au urmat, ancheta n-a făcut progrese.

De-a lungul anilor, cinci anchetatori s-au ocupat succesiv de acest caz, în care au fost făcute 34 de expertize şi au fost audiaţi zeci de martori.  S-au făcut numeroase apeluri către eventuali martori, inclusiv într-o celebră emisiune de televiziune, „Martorul nr. 1” a lui Jacques Pradel, în 1995.

În 2018, poliţia a refăcut de la zero dosarul şi s-a interesat cu această ocazie de tatăl fetiţei, totodată soţul celeilalte victime. Se numea Marian Marinescu, scrie Digi24.

La începutul cazului, el fusese interogat, bineînţeles, pentru că cei doi soţi, care lucrau împreună într-o firmă de electronică, aveau într-adevăr probleme în cuplu. La momentul dublei crime, bărbatul avea 44 de ani şi un alibi beton: el şi fiul de 7 ani erau în România, ţara sa natală, pentru a petrece sărbătorile de iarnă. 

Poliţiştii au făcut din nou verificări şi au constatat că Marian fusese într-adevăr în România, dar înainte şi după oribilul asasinat. Aparent, ar fi avut timp să facă dus-întors drumul dintre domiciliul său din Franţa şi România.

Pe de altă parte, progresele pe care ştiinţa le-a făcut între timp au permis izolarea ADN-ului din urmele de spermă de pe pantalonii fetiţei. S-a făcut un test genetic la începutul acestui an şi rezultatul a fost şocant: s-a constatat că era vorba despre ADN-ul lui Marian Marinescu. Probele sunt fără echivoc.

Suspectul, Marian Marinescu, de profesie inginer, fost director, a fost pus sub acuzare pentru uciderea soţiei sale şi a fetei lor de 13 ani, precum şi pentru violarea acesteia din urmă.

Bărbatul, astăzi în vârstă de 72 de ani, a fost arestat săptămâna aceasta, dar spune că „nu-şi aminteşte” să fi comis cele două crime.  În faţa anchetatorilor nu a mai făcut nicio altă declaraţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată