Un român, acuzat de sclavagism în Irlanda de Nord: a exploatat alţi 12 români şi i-a îndemnat să „mănânce pietre”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Lăcătuş, cunoscut de victimele sale sub porecla „Ministrul”, a pledat vinovat sâmbătă pentru acuzaţii de trafic şi exploatare de persoane şi conducerea unei grup infracţional organizat în faţa unui tribunal nord-irlandez, la doi ani după ce a fost arestat într-o operaţiune a poliţiei nord-irlandeze, relatează BBC şi „Belfast Telegraph”.

În acelaşi caz au pledat vinovaţi şi soţia lui Lăcătuş, Cristina Nicoleta Covaci, în vârstă de 31 de ani, precum şi fratele acesteia Samuil Covaci, 25 de ani, pentru complicitate şi trafic de persoane.

Procurorii au prezentat în faţa tribunalului din Craigavon detaliile operaţiunii conduse de Lăcătuş, în vârstă de 33 de ani, în perioada mai-august 2014. Bărbatul a adus în Marea Britanie 12 conaţionali, sub promisiunea unor locuri de muncă, pe care i-a cazat în „condiţii de sclavie” în locuinţa sa de trei camere din localitatea Portadown, din Irlanda de Nord. 

Lăcătuş a confiscat paşapoartele victimelor la sosirea acestora în Marea Britanie, iar apoi le-a silit pe acestea să muncească  în programe de aproape 70 de ore pe săptămână, în timp ce le-a pus să semneze documente prin care acceptau să-şi vireze salariile în conturi aparţinând lui şi soţiei sale.

Victimele primeau un cec de 500 de euro lunar din partea lui Lăcătuş, dar banii le erau apoi luaţi către inculpat după încasare.

Conform procurorului David McDowell, victimele „proveneau dintr-o zonă rurală săracă, situată în apropiere de graniţa dintre România şi Ungaria”, iar inculpatul le-ar fi promis înainte să ajungă „salarii de 400 de euro pe săptămână” pentru opt ore de muncă/zi, precum şi cazare şi mâncare.

În realitate, cele 12 victime locuiau împreună cu Lăcătuş, soţia şi cumnatul acestuia într-un apartament de trei camere al bărbatului, având la dispoziţie o singură toaletă şi un singur duş. Victimele erau somate de către Lăcătuş să nu vorbească cu alte persoane.

Acestea erau trimise la muncă prin intermediul unei agenţii de recrutare locale, muncind pentru mai multe companii concomitent, chiar şi câte 12 ore pe zi.  

Procurorii nord-irlandezi au prezentat tribunalului probe care arătau că una dintre victime a muncit 68 de ore într-o săptămână, în timp ce o alta a muncit la un moment dat 18 zile consecutive. 

În cele din urmă, cinci dintre românii exploataţi s-au hotărât să anunţe poliţia locală despre acţiunile inculpatului, iar operaţiunea care a dus la arestarea celor trei români a avut loc în august 2014.  Poliţiştii care au participat la eliberarea românilor sechestraţi au descris în rechizitoriu cum victimele au fost găsite înfometate şi au avut nevoie tratamente medicale.

Una dintre victime a precizat că, atunci când aceştia s-au plâns inculpatului despre lipsa de mâncare, acesta i-a îndemnat să „mănânce pietre”.

O decizie în acest caz a fost amânată până cel puţin săptămâna viitoare.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cercetătorii contrazic clișeele: prieteniile platonice pot fi la fel de profunde ca relațiile de cuplu. De ce cultura noastră refuză să creadă asta?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
„Am ales pacea și am primit războiul”. Cum a pierdut Ucraina scutul său nuclear acum 34 de ani. Îl mai poate recupera?
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”