Video Un român a rămas blocat în camion trei zile pe o autostradă din Spania. „Apa ajungea până sus la cabină”

0
Publicat:

Un român a stat blocat timp de trei zile în camionul său pe o autostradă, din cauza ravagiilor produse de furtuna Dana, în Valencia.

Vasile, șoferul român a stat blocat trei zile pe Pista de Silla, o autostradă din Valencia, Spania. Românul, din cauza furtunii, a fost nevoit să întrerupă călătoria încă de marți, 29 octombrie.

„Apa ajungea până sus la cabină. Oamenii se urcau pe plafoanele dubițelor pentru a ajunge pe acoperișurile fabricilor. Familiile coborau din mașini cu copiii plângând. Am crezut că totul s-a terminat. După ora 12 noaptea, apa a început să se retragă și apoi totul s-a terminat”, a declarat șoferul român de TIR.

Întrebat de jurnaliștii spanioli dacă a avut ce mânca cât a stat blocat, șoferul a spus că oamenii i-au ajutat pe cei blocați. De asemenea, s-a arătat șocat de ce a văzut zilele acestea, în contextul în care a fost și „în Israel și în războiul din Iugoslavia”.

Peste 1.000 de șoferi rămași blocați au fost ajutați de autoritățile spaniole. Mulți dintre aceștia, neavând altă soluție, au părăsit zona pe jos, deoarece mașinile erau blocate.

Un șofer român de TIR a scos din șuvoaie o mașină aflată în mijlocul drumului, în timpul inundațiilor din Spania. Un videoclip cu acest gest a fost publicat pe rețeaua de socializare TikTok, fiind intitulat: „Doar un român își riscă viața ca să salveze alte vieți”.  

Bilanțul deceselor din Spania a ajuns la 205 victime. Încă 1.000 de soldați au fost mobilizați pentru a participa la operațiunile de salvare, în timp ce localnicii au fost avertizați că vor mai veni ploi.

Agenția națională de meteorologie (Aemet), anunță că patru regiuni, inclusiv Valencia, rămân sub cod portocaliu din cauza riscului de ploi și furtuni.

Viiturile au distrus poduri, și au măturat mașini și stâlpi de iluminat. Sunt oameni care nu au acces la apă și mâncare, iar unele din cele mai afectate zone rămân în continuare inaccesibile.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că verifică situația celor 16 români dispăruți, prin intermediul Ambasadei României de la Madrid Consulatului României la Castellón de la Plana.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG