Un român a bătut cu o bară de fier doi poliţişti şi un biciclist în Germania şi a sugrumat un câine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incident violent în oraşul german Karlsruhe, provocat de un român în vârstă de 34 de ani. Victime agresivităţii tânărului au căzut doi poliţişti, un biciclist şi un câine.

Sâmbătă, în jurul orelor 14.00, românul a intrat într-un conflict cu un bărbat aflat pe scuter şi cu un şofer, dar cei doi au scăpat nevătămaţi. Ulterior, din motive necunoscute încă, a atacat cu o bară de fier un biciclist aflat în trafic. În urma loviturii primite, victima a căzut inconştientă, deşi purta cască pe cap, fiind apoi transportată la spital. 

O patrulă de poliţie care a intervenit a ajuns, de asemenea, la spital, în urma violenţei românului care a opus rezistenţă. Aflat încă în posesia barei de fier, el s-a năpustit şi asupra oamenilor legii: o poliţistă şi colegul ei au fost şi internaţi, iar un al treilea poliţist a refuzat să fie transportat la spital, potrivit presei locale

Din cauza agresivităţii românului, forţele de ordine au apelat la un câine poliţist. Însă şi animalul a fost uşor rănit, fiind sugrumat de atacator, dar se află în afara oricărui pericol. Abia după ce poliţia a folosit un dispozitiv de imobilizare atacatorul a putut fi dezarmat şi transportat la spital pentru îngrijiri. Bărbatul a fost arestat, fiind deschisă o anchetă pentru a stabili ce a dus la izbucnirea conflictului, dar nu este exclusă varianta  ca agresorul să sufere de afecţiuni psihice. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă