Un poliţist al Secţiei 11 din Capitală a fost împuşcat accidental de un coleg de birou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea Poliţiei Capitalei a declanşat deja o anchetăîn acest caz

Un ofiţer al Secţiei 11 Poliţie din Capitală a ajuns, miercuri dimineaţă, la spital după ce a fost împuşcat accidental de unul dintre colegii săi care îşi curăţa arma din dotare. Poliţistul a fost dus de urgenţă la Spitalul Floreasca din Capitală. Medicii spun că acesta este rănit la un picior, dar este în afara oricărui pericol.

Conform reprezentanţilor unităţii sanitare, ofiţerul împuşcat în picior este, în momentul de faţă, în stare stabilă. "Pacientul are o plagă împuşcată de coapsă, starea lui fiind stabilă în acest moment", a declarat Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Potrivit primelor cercetări, incidentul s-a produs în timp ce un ofiţer care se pregătea să-şi predea pistolul Carpaţi, îşi curăţa arma.

Glonţul a lovit pardoseala, după care a ricoşat în piciorul unui coleg al ofiţerului. 

Autorităţile au deschis o anchetă internă pentru a stabili exact în ce condiţii s-a produs incidentul.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 6.00, atunci când cei doi ofiţeri implicaţi au ieşit din tura de noapte. Aceştia au mers la camera de armament pentru întreţinerea armamentului din dotare, conform proceduri, moment în care pistolul s-a descărcat accidental şi l-a lovit pe unul dintre ei în coapsa stângă, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei.

"Ofiţerul împuşcat în coapsa stângă a fost operat şi este în afara oricărui pericol. Cei doi colegi de la Secţia 11 de Poliţie au primit, în cei 10 ani pe care îi au în Ministerul Administraţiei şi Internelor, numai calificative Bine şi Foarte Bine. Aceştia lucrează împreună în departamentul Structura de Ordine Publică", a declarat Alexandru Nicolae, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Capitalei.

"Vreau să precizez că în acest moment se desfăşoară două anchete pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea incidentului, una internă, iar cealaltă este efectuată de specialiştii din cadrul Poliţiei Capitalei. Vorbim aici de Criminalişti şi Judiciarişti, care fac cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Poliţistul care şi-a împuşcat accidental colegul regretă cele întâmplate", a adăugat Alexandru Nicolae. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile