Un om de afaceri turc urmărit internaţional pentru omor, răpire, şantaj şi fals, prins la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un om de afaceri turc, implicat în afaceri cu jocuri de noroc, a fost prins de poliţişti FOTO Adevărul

Un cetăţean turc implicat în România în afaceri cu jocuri de noroc a fost prins la Bucureşti după ce autorităţile de la Ankara l-au dat în urmărire internaţională pentru omor calificat, răpire, şantaj şi fals în înscrisuri.

Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au depistat, în Bucureşti, un bărbat urmărit internaţional de autorităţile judiciare din Turcia pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, omor calificat, şantaj şi fals în înscrisuri oficiale, potrivit Mediafax.

Potrivit sursei citate, turcul a fost prins la Bucureşti, miercuri, de poliţiştii Serviciului Urmăriri din cadrul Poliţiei Române.

Conform unor surse apropiate anchetei, Basar Hacisuleymanoglu, în vârstă de 39 de ani, era urmărit de Interpol Ankara după ce, în luna august a acestui an o instanţă din Istanbul a emis, pe numele său, un mandat de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, omor calificat, şantaj şi fals în înscrisuri oficiale.

Autorităţile judiciare turce susţin că, în perioada 2006-2007, pentru a recupera diverse sume de bani, Basar Hacisuleymanoglu ar fi ordonat membrilor unui grup criminal să şantajeze, să răpească şi să sechestreze mai mulţi oameni de afaceri turci.

Bărbatul a fost arestat de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti şi urmează să fie extrădat în Turcia.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat că, în perioada în care s-a aflat pe teritoriul României, Basar Hacisuleymanoglu a dezvoltat mai multe afaceri în domeniul jocurilor de noroc.

În acest context, turcul a fost asociat în societatea comercială care a deţinut cazinoul deschis la hotelul Iaki, din staţiunea Mamaia, patronat de fostul internaţional român Gheorghe Hagi. Firma în care se afla Hacisuleymanoglu a fost dată în judecată de Hagi la începutul acestui an, deoarece reprezentanţii cazinoului nu au mai plătit chiria.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”