Un nou penitenciar cu 1.000 de locuri va fi construit în Berceni. Alina Gorghiu: „Este o investiție strategică”

0
0
Publicat:

Ministerul Justistiției, Alina Gorghiur, a declarat joi că viitoarea închisoare de la Berceni, judeţul Prahova, reprezintă o investiţie strategică pentru sistemul penitenciar din România.

Un nou penitenciar va fi construit în județul Prahova FOTO Alina Gorghiu / Facebook

"Ministerul Justiţiei acordă tot sprijinul necesar. Am fost astăzi la faţa locului pentru a vedea cum evoluează acest proiect. Lucrările pe teren au început în luna martie 2024 şi stadiul fizic de execuţie la începutul lui august a fost de 7%. Până la finalul anului este programat ca stadiul fizic de execuţie să ajungă la 20%. Durata de execuţie prevăzută este de 60 de luni", a scris Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului Justiției, noua unitate va avea 1.000 de locuri de detenție la standardul de 4 metri pătrați. De asemenea, sunt prevăzute 11 pavilioane de detenție interioare dintre care 9 pavilioane pentru deținuții cu regim închis (câte 100 de locuri fiecare) și 2 pavilioane pentru deținuții cu regim maximă siguranță (câte 50 de locuri fiecare).

"În prezent se fac demersuri pentru realizarea branșamentelor la apă, la rețeaua de canalizare și la rețeaua electrică", a mai anunțat ministrul.

"Anul 2024 este anul repornirii investițiilor în sistemul penitenciar odată cu demararea lucrărilor la acest nou penitenciar cu 1000 de locuri și la cel de la Unguriu (jud Buzău) început tot anul acesta și care va avea 900 de locuri cu regim deschis și semideschis", a mai menționat Alina Gorghiu în postare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate