Un militar a fost arestat după ce a fost prins în flagrant când lua mită pentru a intermedia un transfer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militarul a fost prins de oamenii legii când primea mită pentru intermedierea unui transfer la inspectoratul judeţean de poliţie

Un plutonier adjunct de la o unitate militară din Drobeta Turnu Severin a fost arestat, după ce a fost prins în flagrant când primea 300 din cei 4.000 de lei ceruţi unui denunţător, căruia i-a promis că poate interveni pentru transferarea acestuia la un inspectorat judeţean de Poliţie.

Un judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Militar Bucureşti a emis, luni, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Viorel Şerban, acuzat de două fapte de trafic de influenţă, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Potrivit anchetatorilor, duminică, Viorel Şerban, plutonier adjunct la o unitate militară din Drobeta Turnu Severin, a fost prins în timp ce primea 300 de lei de la un denunţător, din cei 4.000 de lei ceruţi cu promisiunea că îşi va folosi influenţa pentru a-i facilita denunţătorului transferul în cadrul unui inspectorat judeţean de Poliţie.

Dosar penal şi pe numele intermediarului

În acelaşi dosar este urmărit penal şi Ştefăniţă Ciorîia, acuzat de favorizare a făptuitorului, ca intermediar, pentru că l-ar fi prezentat denunţătorului pe Viorel Şerban spunându-i că are influenţă la nivelul conducerii inspectoratului de poliţie.

Acelaşi Viorel Şerban a cerut 10.000 de lei unui alt denunţător, căruia i-ar fi spus că îşi va folosi influenţa în vederea aprobării unui raport de transfer la o altă unitate de Poliţie, mai susţin achetatorii.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”