Un medic român susţine că a fost concediat din cauza naţionalităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul lucra într-un spital din sudul Franţei

Ioan Stoica, un medic român, susţine că a fost dat afară de la un spital din sudul Franţei, din cauza naţionalităţii.

Ioan Stoica fusese numit şef de secţie de către conducerea spitalului la începutul anului 2011, însă a fost destituit din cauza naţionalităţii sale române, afirmă el, potrivit Antena 3.

"Pe 8 septembrie am primit o scrisoare în care scria să eliberez imediat camera pe care o ocup în internatul spitalui. Această cameră o primisem pe o perioada nederminată (...) Am fost dat afară din internat pentru că managerul dorea ca acele camere sa fie ocupate de cetăţeni francezi", a declarat medicul român.

Ulterior, acesta susţine a fost concediat tot din cauza naţionalităţii sale române.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată