Un lider terorist a fost prins în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un important lider terorist Kongra-gel ar fi fost prins în România FOTO Shutterstock

Serviciul Român de Informaţii a colaborat la prinderea unui important lider al organizaţiei teroriste Kongra-gel, fosta PKK - ramura România. Acesta este cetăţean german de etnie kurdă şi se ocupa cu finanţarea organizaţiei.

UPDATE: Potrivit unor surse din SRI miercuri, Kurt Muslum, de 47 de ani, a fost declarat indezirabil, pe o perioadă de 10 ani, de către Curtea de Apel Bucureşti, urmând să fie extrădat. 

"Dispune luarea în custodie publică a pârâtului până la punerea în executare a măsurii, dar nu mai mult de 18 luni. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în minuta Curţii. 

Muslum poate face contestaţie la Curtea Supremă, care va decide definitiv în cazul său.

Cercetările au stabilit că bărbatul se ocupa de finanţarea formaţiunii teroriste din care făcea parte, banii obţinuţi ca urmare a activităţii firmelor sale din România fiind transferaţi către Turcia.

"Am stabilit cu certitudine că a comis fapte ce au adus ameninţări siguranţei naţionale. Cu ajutorul altor conaţionali finanţa organizaţia teroristă. În plus, prin activităţile sale din ţara noastră şi prin afacerile, legale şi ilegale, pe care le avea aici, obţinea profit pe care de cele mai multe ori nu îl declara, iar banii erau trimişi în Turcia", au explicat sursele citate.

Ce este Kongra-Gel

Congresul Poporului din Kurdinstan (Kongra-Gel), fostul Partid Muncitoresc din Kurdistan (PKK), este un grup separatist kurd, activ mai ales în partea de nord a Irakului şi în sud-estul Turciei. 

Alcătuit, în mare parte, din kurzi turci, grupul a început, în 1984, o campanie armată violentă împotriva forţelor de securitate turce şi a autorităţilor guvernamentale. În scurt timp, şi localnicii din regiunea sud-estică a Turciei care nu agreau ideologia PKK au devenit ţinte ale separatiştilor kurzi. Gruparea clasificată drept organizaţie teroristă a cauzat, până în prezent, aproximativ 45.000 de morţi.

O ramură a actualei reţele Kongra-Gel (KGK) este organizaţia „Vulturii pentru Libertate Kurdistanului” (TAK) care a început, în anul 2005, să folosească tactici teroriste, inclusiv atentate sinucigaşe, care vizau destinaţii turistice din Turcia pentru a prejudicia economia naţională.

În iulie 2011 a avut loc, în provincia Diyarbakir, o confruntare între forţele turce şi KGK, soldată cu moartea a 13 soldaţi turci. În septembrie 2011, membrii TAK au ucis trei oameni într-un bombardament din Ankara.

De asemenea, Kongra-Gel a intensificat campania de răpire a angajaţilor statului şi a soldaţilor turci, care a inclus şi o răpire fără precedent a unui deputat din Parlamentul de la Ankara, în august 2011. . 

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie