Un italian căutat la nivel internaţional pentru bancrută frauduloasă, depistat în judeţul Harghita. Ar fi cauzat un prejudiciu de 250.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un italian, urmărit internaţional, care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani de închisoare, pentru bancrută frauduloasă, a fost depistat în Topliţa, judeţul Harghita, la adresa de reşedinţă. Bărbatul ar fi cauzat, prin activitatea infracţională, un prejudiciu de aproximativ 250.000 de euro

În urma cooperării dintre Poliţia Română şi autorităţile judiciare italiene, Bărbatul a fost depistat, joi, de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Harghita, cu sprijinul poliţiştilor Biroului de Investigaţii Criminale Topliţa, potrivit Poliţiei Române.

La data de 22 octombrie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat la data de 23 octombrie, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, care a dispus măsura controlului judiciar, conform sursei citate, 

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice