Un important procuror din București, acuzat de violență asupra soției. Ce spune magistratul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuror cu un parcurs profesional de invidiat, Neculai Cârlescu este vizat de mai multe acuze de violență în familie, dar și de suspiciuni privind legături de afaceri cu un executor judecătoresc, în condițiile în care magistraților le este interzis să aibă relații profesionale cu executorii.

Neculai Cârlescu este procuror din 2009 FOTO Facebook

Neculai Cârlescu este procuror din 2009, iar anterior a fost polițist timp de șase ani. Ca procuror, a activat, printre altele, la DNA, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și DIICOT. De la începutul lunii martie s-a mutat de la DNA la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit unor surse din apropierea acestuia, asupra magistratului Neculai Cârlescu planează suspiciuni cǎ și-ar fi agresat soția de mai multe ori.

„Au fost mai multe apeluri la 112 din partea soției, iar în dosarul de divorț sunt mai multe probe delicate, inclusiv fotografii ale soției cu urme de violență. Cei doi s-ar fi împăcat între timp”, a declarat o sursă judiciară pentru „Adevărul”. 

Conform unor informații obținute de redacția „Adevărul”, în perioada în care procurorul ar fi avut funcții de conducere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în subordinea lui ar fi fost instrumentate dosare în care, printre persoanele vizate, s-ar fi numărat și executorul judecătoresc Iulian Coșoreanu. Ulterior, procurorul ar fi dobândit un teren de 3.300 metri pătrați în Călărași, care ar fi reprezentat obiectul unei executări silite realizate de către SCPEJ Dobra, Coșoreanu & Asociații. În declarația de avere a procurorului Neculai Cârlescu din iunie 2024 apare un teren de 3.300 metri pătrați în Călărași, fără a fi precizată proveniența acestuia.

„Un magistrat nu are voie să cumpere proprietăți de la executări silite”, a precizat o sursă judiciară pentru „Adevărul”.

Contactat de „Adevărul”, procurorul Neculai Cârlescu a negat vehement toate suspiciunile, atât pe cele legate de viața personală, cât și de activitatea profesională.

Neculai Cârlescu a fost șef la Sectia de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în perioada în care executorul judecătoresc Iulian Coșoreanu a primit mai multe clasări, conform informațiilor obținute de „Adevărul”.

Magistratul neagă însǎ că ar fi instrumentat vreodată dosare în care printre persoanele vizate s-ar fi numărat și executorul judecătoresc Iulian Coșoreanu.

„Este o informație falsă. Nu l-am cercetat niciodată pe domnul Coșoreanu în vreun dosar. Da. Și nici nu am cumpărat niciun teren la vreo licitație organizată de el. Doar vă pot spune că numele îmi sună cunoscut”, spune procurorul Neculai Cârlescu.

Acesta neagă că ar fi avut vreodată comportament violent în familie: „Și această informație este falsă, nu tolerez violența, nici în familie, nici în afară. E o chestiune total falsă, foarte urâtă, să zic așa. Și penibil pentru cineva care face astfel de afirmații. Astfel de afirmații coboară omul, mai jos de, cum să vă zic, în ochiul principiului de normalitate, de moralitate, de bun ființă. Sunt afirmații denigratoare, afirmații formulate doar doar pentru a denigra pe cineva, dar nu-mi dau seama în ce scop. Sunt afirmații inventate. E foarte urât, foarte urât. Cei care aduc astfel de acuze s-au coborât atât de jos, încât nu mai au nici măcar un pic de demnitate umană, de principiu de moralitate. Eu vă spun clar că nu există niciun sâmbure de adevăr. Deci e fals, cap-coadă, toate aceste informații sunt false, și cu executorul, și cu violența în familie”.

În baza Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, „Adevărul” a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București să precizeze dacă în perioada în care a activat la această unitate de Parchet, procurorul Neculai Cârlescu a instrumentat dosare în care, printre persoanele vizate, se număra și executorul judecătoresc Iulian Coșoreanu.

Reprezentanții Parchetului au refuzat să comunice informațiile solicitate, motivând: „vă învederăm dispozițiile articolului 12 litera d din Legea 544/2001, potrivit cărora se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la articolul 1, informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii. Pentru aceste considerente, vă informăm că nu putem da curs solicitării dumneavoastră”.

Pe adresa redacției a fost transmis un drept la replica de la o persoana care se recomanda a fi Cârlescu Oana Adriana, soția lui Cârlescu Neculai. Redam mesajul transmis:

„Informațiile publicate pe site-ul adevarul.ro în 15.04.2025, ora 12:02, referitoare la soțul meu, Cârlescu Neculai, sunt false, având doar scopul de a-l denigra pe soțul meu, Cârlescu Neculai, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Soțul meu, Cârlescu Neculai, nu este un om violent și niciodată nu a fost violent cu mine ori cu altcineva. Din contră, este un soț iubitor, muncitor și responsabil, fiind foarte fericită și norocoasă că am întâlnit un astfel de om.

Nu am sesizat niciodată la numărul de urgență 112 exercitarea de către soțul meu a unor acte de violență asupra mea, astfel de afirmații fiind false, tendențioase și lipsite de fundament”.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată