Un caporal român a murit în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caporalul român Constantin-Laurenţiu Lixandru a murit, joi, în Afganistan, după ce a fost rănit grav în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat.

Militarul român a murit în timpul unei misiuni de patrulare în provincia Zabul din Afganistan. Avea 30 ani şi era căsătorit. Nu a avut copii. Este al 18-lea militar român care moare în Afghanistan de la începutul misiunilor româneşti în această ţară. Caporarul făcea parte din Batalionul 25 Infanterie "Neagoe Basarab".

"În timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Lixandru a decedat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii", potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

Până acum, 18 soldaţi români şi-au pierdut viaţa în Afganistan şi 55 au fost răniţi. În prezent, în Afganistan sunt dislocaţi 1.663 de militari români, dintre care 1.655 în cadrul misiunii NATO.

Lista militarilor români care au murit până acum în Afganistan:

1 octombrie 2010 - Sergentul-major Marius Florin Sfecheş şi soldatul Cristian-Petru Filip au decedat după ce transportorul blindat HUMVEE, în care se aflau, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Vezi aici detalii.

23 iunie 2010 - Sergentul-major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă au murit, după ce autovehiculul în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat acţionat de la distanţă. Citeşte aici.

12 mai 2010 - Sergentul-major Valerică Leu a murit după ce a călcat pe o mină antipersonal în timpul unei intervenţii de securizare a unei căi de acces.

23 februarie 2010 - Sergentul-major Florin Bădiceanu a fost ucis în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada Kandahar-Kabul, după ce vehiculul în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat.

7 aprilie 2009 - Maiorul (pm) Vasile Unguraş, ofiţer în Brigada 2 Vânători de Munte Braşov, a murit după ce vehiculul militar în care se afla a trecut peste o bombă artizanală.

3 aprilie 2009 - Maiorul (pm) Petre Tiberius-Marcel a decedat în timpul unei misiuni de intervenţie rapidă în sprijinul unei subunităţi aliate atacate de insurgenţi.

26 februarie 2009 - Sublocotenentul (pm) Claudiu Chira a murit într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat-Kabul), după ce autovehiculul de tip HUMVEE, în care se afla, a trecut peste un dispozitiv improvizat.

31 august 2008 - Sublocotenentul (pm) Dragoş Traian Alexandrescu murit tot după ce a trecut cu transportorul blindat peste un dispozitiv exploziv artizanal, pe Autostrada A1 (Qalat-Kabul).

13 iunie 2008 - Sublocotenentul (pm) Claudiu Marius Covrig se afla în fruntea unei patrule care a fost atacată de forţele insurgente cu armament uşor şi aruncătoare de grenade. Militarul a fost rănit mortal.

20 martie 2008 - Sublocotenentul (pm) Ionuţ Cosmin Sandu a decedat în timpul unei misiuni de patrulare, HUMVEE-ul în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat.

6 septembrie 2007 - Sublocotenentul (pm) Aurel Marcu a murit pe când executa o misiune de patrulare. TAB-ul în care era a trecut peste un dispozitiv explozibil.

20 iunie 2006 - Sublocotenentul (pm) Ionel Gheorghiţă Drăguşanu a fost ucis în timpul unei misiuni de patrulare, transportorul în care se afla trecând peste un dispozitiv explozibil improvizat.

24 aprilie 2005 - Sublocotenentul (pm) Sergentul Narcis Şonei aflat într-un TAB în fruntea coloanei a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, care a declanşat ulterior detonarea muniţiei din interiorul TAB-ului. El a decedat pe loc.

11 noiembrie 2003 - Sublocotenenţii (pm) Mihail-Anton Samuilă şi Iosif-Silviu Fogoraşi au fost împuşcaţi mortal, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se aflau.

Sursa foto: MApN

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”