UE intervine în disputa legată de pensii: „Doar un dezastru natural poate duce la renegocierea PNRR”. Reacţia ministrului Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Comisia Europeană transmite că Planul de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu poate fi modificat decât în situaţii excepţionale. Oficialii europeni explică modul în care trebuie făcută reforma pensiilor, afirmând că aşteaptă să vadă o încurajare a ieşirii la pensie cât mai târziu. În acest context, ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus că „nu vorbim de renegocierea PNRR din temelii, ci de o optimizare prevăzută în regulamentul european”.

Doar în cazul în care o ţară nu mai poate duce la îndeplinire PNRR-ul, din motive excepţionale, cum ar fi dezastre naturale de dimensiuni istorice, s-ar putea renegocia Planul de Redresare şi Rezilienţă. Pentru asta ar trebui parcurşi paşi destul de complicaţi care ar duce la întârzierea reformelor, iar acest lucru ar putea duce la posibilitatea ca anumite obiective să nu fie îndeplinite şi astfel să ducă la pierderea unor bani din PNRR, precizează Comisia Europeană, într-un răspuns pentru Digi24.

Comisia Europeană precizează că, pentru a ne încadra în acel plafon de 9,4% din PIB cu toate pensiile de stat, trebuie făcută o reformă aşa cum ne-am angajat prin PNRR, care să presupună, pe de o parte, creşterea pensiilor foarte mici, şi pe de altă parte, încurajarea pensionării târzie, oferind stimulente cetăţenilor să iasă mai târziu la pensie.

De asemenea, şi pensiile speciale ar trebuie regândite, astfel încât ele să se aplice pe baza principiului contributivităţii. Reforma sistemului de pensii trebuie să ducă la majorarea pensiei minime şi a celor foarte mici.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, că în răspunsul lor privind renegocierea PNRR-ului, oficialii europeni se refereau la cazul renegocierii totale a programului, iar PSD doreşte doar o „optimizare în anumite puncte”, ceea ce regulamentul Comisiei Europene permite.

„Comisia s-a referit la o renegociere per total a PNRR. Noi nu am spus aşa ceva, noi am scris şi în programul de guvernare, am spus şi în discuţiile pe care le-am avut în Coaliţie, despre o optimizare în anumite puncte. Până în decembrie am îndeplinit jaloanele pe care le aveam de îndeplinit, suntem în interiorul trimestrului 1, imediat o să anunţ un alt jalon îndeplinit ce ţine de Ministerul Muncii, în februarie avem acordul cu Banca Mondială semnat pentru asistenţa tehnică în reforma pensiei şi a salarizării... Nu ne dorim sub nicio formă să punem în pericol implementarea PNRR. Din contră, suntem extrem de determinaţi să implementăm acest PNRR şi reformele legate de PNRR.

Noi, în coaliţie, ne asumăm să facem tot posibilul pentru binele cetăţenilor români, nu ne asumăm să pierdem bani. Acel procent de 9,4% nu este suficient pentru a realiza un alt jalon din PNRR care înseamnă reforma pensiilor prin rezolvarea inechităţilor din sistem. Nu s-a spus niciodată că vrem să renegociem PNRR din temelii, dar o optimizare este necesară. Iar regulamentul european de implementare a PNRR prevede acest lucru. Nu vorbim de o renegociere când se întâmplă o catastrofă sau nu ştiu ce alte chestiuni”, a declarat ministrul Muncii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare