UE construiește un zid anti-drone până în 2027. Ce parte a sistemului va fi găzduită de România

0
Publicat:

Uniunea Europeană plănuiește finalizarea până în 2027 a unui sistem de apărare împotriva dronelor. Proiectul, redenumit EDDI (European Drone Defence Initiative), va fi prezentat oficial joi la Bruxelles.

UE construiește un zid anti-drone FOTO: Arhivă, Adevărul

Comisia Europeană a prevăzut într-un proiect confirmat miercuri, 15 octombrie, de oficiali de la Bruxelles finalizarea aşa-numitului „zid anti-drone” al Uniunii Europene până în 2027.

Liniile directoare ale proiectului redenumit EDDI (European Drone Defence Initiative - iniţiativa europeană de apărare împotriva dronelor) urmează să fie prezentate joi.

Crearea acestui sistem de apărare a fost decisă de UE în septembrie, în urma mai multor incursiuni ale unor drone ruseşti în spaţiul aerian european, inclusiv în România.

Reacţia NATO la încălcarea frontierei aeriene poloneze de către circa 20 de drone în 9 septembrie a evidenţiat lacunele arsenalului aliat în faţa ameninţărilor de acest tip, potrivit Agerpres. 

Aliaţii au fost nevoiţi să recurgă la rachete costisitoare pentru a doborî trei drone.

UE intenţionează să folosească experienţa Ucrainei, dobândită după invazia rusească începută în februarie 2022, pentru a implementa un sistem anti-drone mai adaptat şi mai economic.

Ucrainenii au deja capacităţi de producţie industrială a dronelor şi a interceptoarelor de drone, unice în Europa, şi au promis că vor ajuta Bruxellesul în acest sens.

Anul viitor ar urma să fie instalat un sistem de detecţie a dronelor cu senzori tereştri şi din satelit. Vor fi adăugate până în 2027 capacitățile de urmărire și interceptare, mai întâi în țările de pe flancul estic al Uniunii, cele mai apropiate de frontiera Rusiei.

Inițiativa care va fi făcută publică joi se încadrează într-un program pe cinci ani pentru întărirea capacității de apărare a Europei, alături de alte proiecte importante, cum ar fi cele de apărare antiaeriană.

„Foaia de parcurs” până în 2030 va fi prezentată şefilor de state şi guverne la summitul UE de săptămâna viitoare, de la Bruxelles.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein