Udrea o amenință pe Kovesi din închisoare: Am probe, sunt documente, înregistrări audio, mesaje. Ce spune despre grupul de la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Turismului susține, într-un interviu pentru Realitatea Plus, că întreg dosarul care a adus-o în închisoare a fost orchestrat la comanda Codruței Kovesi. Elena Udrea susține că are înregistrări și documente care pot dovedi planul fostei șefe DNA. 

Elena Udrea, fost ministru al Turismului FOTO: Arhivă

„Arestarea mea a avut că obiectiv dorința lui Kovesi de a păstra acel dosar, de a rămâne intact, are și ea o condamnare. (..) Decizia  CCR a fost încălcată la presiunea lui Kovesi, am probe în sensul acesta, sunt documente, sunt înregistrări audio și mesaje. Există probe cum că Kovesi e cea care a determinat prin manipulare, prin presiuni, să se încalce decizia CCR și să dea o decizie de respingere care m-a adus în situația această. Șansele erau infime”, susține Elena Udrea, într-un interviu pentru Realitatea Plus.

Aceasta a afirmat că s-a întors în România „de bună voie”, după ce CCR „a făcut acest act de dreptate să spună că judecătorii au fost puși cu mâna că să execute ordinele binomului DNA-SRI”.

„M-am întors pentru că am crezut că epuca binomului s-a terminat. Monica Macovei a inventat MCV-ul că mijloc de control asupra Justiției. O să vă trimit dovezile, o altă parte din dovezi, am aflat de la cei care au fost implicați, presați să facă lucrul acesta. Sunt oameni care recunosc lucrurile acestea.(...) Eu nu găsesc o vină a acestor oameni atunci când vine șefa parchetului european și sugerează că dacă nu faceți așa, România nu o să între în Schengen. Cum a făcut cu legile justiției. Să îți vinzi suveranitatea este mai rău decât să vinzi Petromul”, a afirmat Elena Udrea.

Fostul ministru face referire la un grup de Cluj, din care fac parte, potrivit acesteia,  Florian Coldea, Ioan Rus, Nelu Varga, Vasile Dâncu, Sorin Grindeanu și George Maior. 

„Grupul de la Cluj conduce Justiția, poate e mult spus. Florian Coldea, Ioan RUs, Nelu Varga, Vasile Dancu și sigur, acum domnul ministru Grindeanu. Grupul de la Cluj rămâne statornic, cu George Maior. Grupul de la Cluj influențează Justiția prin Kovesi la nivel național și la nivel local prin oamenii pe care i-au pus. Există astăzi în Justiție două zone, două tabere, unii patrioți care lupta pentru suveranitatea României, oameni care încearcă să blocheze acest asalt care vine dinspre Burxelles. Se încearcă afectarea suveranității naționale prin desființarea Constituției. Există acești judecători care încearcă să apere și să țină Justiția conform Constițuiei și există gruparea Hastag pe care o vedeți că se implică și are opinii împotriva clasei politice din România și care susține același plan cu Kovesi. Gruparea îl are că vârf de lance pe Kovesi și Macovei. Și pe Prună”, a precizat aceasta.

De asemenea, Udrea a afirmat că Laura Codruța Kovesi va beneficia de sprijinul grupului de la Cluj dacă va candida la alegerile prezidențiale din 2024.

„Kovesi cu sprijinul grupului de la Cluj care controlează primăria prin sprijinul secretarului general, poliția prin nepotul pe care domnul Rus l-a pus șef la IPJ, controlează cadastrul prin șefa de la cadastru. Vor putea să o sprijine pe Kovesi dacă va veni să candideze. Și cred că sunt și în spatele lui Simion pentru că domnul Coldea nu s-o fi întâlnit cu domnul Simion, dar Simion se întâlnește cu domnul Varga de la Cluj", a declarat fostul ministru al Turismului.

Mai multe pentru tine:
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online