Turiştii sunt aşteptaţi în „Vacanţă la ţară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oricine poate avea parte de o vacanţă de vis, pe bani puţini, în zona Bran. În această lună, Asociaţia Naţională de Turism Rural şi Ecologic şi Cultural (ANTREC) Braşov lansează programul „Vacanţa la ţară".

Turiştii vor putea opta pentru pensiuni clasificate la două, trei şi patru margarete, în localităţile Bran, Moeciu, Fundata şi Poiana Mărului. Aerul curat de munte şi peisajele minunate le garantează turiştilor o vacanţă relaxantă, susţin reprezentanţii ANTREC.

Administratorii de pensiuni anunţă că tarifele rămân neschimbate faţă de anii anteriori. Astfel, la pensiunile de două margarete, un sejur de cinci nopţi costă 150 de lei, iar la pensiunile de trei şi patru margarete, tariful pentru şase zile de cazare ajunge la aproximativ 195 de lei.

Pachetele oferite includ cinci nopţi de cazare, plus mic dejun 100% natural. „Turiştii vor avea parte de un concediu odihnitor. În plus, mâncarea pe care o vor consuma este sănătoasă. La micul dejun vor primi lapte, ouă, magiun şi slănină, iar la prânz şi cină se vor putea răsfăţa cu ciorbe delicioase, bulz, dar mai ales cu pastramă de oaie", a declarat Marinela Stoian, preşedintele ANTREC.

În această perioadă a anului, cei care aleg o vacanţă la munte sunt mai ales familiile cu copii. De la jumătatea lunii septembrie încep să vină, în special, grupurile de adulţi.

"La micul dejun vor consuma lapte, ouă, magiun şi slănină, iar la prânz şi cină se vor putea răsfăţa cu ciorbe, bulz şi cu pastramă de oaie."
Marinela Stoian preşedinte ANTREC

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă