Turişti atraşi în salină cu vin de cramă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Naţională a Sării şi Primăria Ocnele Mari au inaugurat săptămâna aceasta a doua galerie a salinei din localitate, care găzduieşte un restaurant, o cramă, o sală de fitness şi un spaţiu de relaxare.

„Totul e rustic şi arată foarte bine. Aranjamentele îmi plac în mod deosebit", a spus Iulia Dumitrescu, elevă.

Parcul salin, amenajat la 100 de metri sub pământ, în vechea mină de sare de la Ocnele Mari, a fost dat în folosinţă anul trecut de Exploatarea Minieră Vâlcea. Acesta a fost vizitat şi de 2.500 de turişti pe zi, aşa că în februarie 2010 s-a început amenajarea celei de-a doua galerii. „Sute de mii de turişti ne-au vizitat parcul salin, unic în Oltenia. Biserica subterană e cea mai mare din ţară, iar acum avem cramă şi restaurant ", a precizat Marius Tănăsie, directorul Exploatării Miniere Vâlcea.

Intrarea la spaţiul de relaxare costă 5 lei de persoană, iar la sala de fitness, 10 lei pe oră. O vizită la salină costă 10 lei pentru un adult, 5 lei pentru elevi şi studenţi, şi este gratuită pentru copiii de până la 7 ani. Parcul este deschis zilnic între orele 10.00 şi 18.00.

Mai multe pentru tine:
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea