Turist român, arestat în Grecia după ce a luat două fragmente de marmură de pe Acropole

0
Publicat:

Un turist român în vârstă de 36 de ani a fost arestat ân Grecia, după ce ar fi încercat să fure două fragmente de marmură de pe Acropole. Turistul le-a declarat polițiștilor că nu știa că este ilegal să ia pietrele, care, a spus el, erau deja „rupte” de pe monument.

Poarta Propilee - Acropole, vizitată intens de turiști FOTO Daciana Stoica

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost observat de un paznic care l-a văzut punând mâinile pe o secțiune a Propylaea într-un mod care i s-a părut suspect. Paznicul l-a abordat pe bărbat și a confirmat că acesta luase două fragmente de marmură de pe monumentul de o valoare inestimabilă.

Presupusul hoț a fost acuzat de furt și va fi probabil urmărit penal în conformitate cu legea elenă privind antichitățile, care stipulează că toate obiectele și proprietățile culturale antice aparțin statului.

El urmează să se prezinte miercuri în fața procurorilor locali, ca parte a procedurii standard pentru astfel de infracțiuni, potrivit Proto Thema.

Măsuri pentru limitarea numărului de turiști

În speranța de a conserva situl antic - care primește până la 23.000 de vizitatori pe zi - oficialii greci au început să ia măsuri pentru a limita numărul de turiști care pot vizita, potrivit New York Post.

Implementate pentru prima dată în septembrie, aceste măsuri au inclus admiterea oamenilor în sit în intervale orare de la 8 dimineața la 20.00.

Incidentul de la Acropole nu a fost nici pe departe primul caz al unui turist ce distruge repere istorice de o valoare inestimabilă, în această vară.

Chiar săptămâna trecută, un turist irlandez beat a spart statuia unui leu din fața Bursei de Valori din Bruxelles, în Belgia, în timp ce încerca să se urce pe ea.

Statuia tocmai trecuse printr-o renovare de 150 de milioane de dolari, care a durat trei ani, iar pagubele provocate de turist ar trebui să coste aproximativ 19.000 de dolari.

Mai multe cazuri asemănătoare

În iunie, un bărbat a fost surprins scrijelind numele său și al iubitei sale pe Colosseum din Roma. Cu câteva zile înainte, în Florența, Italia, un turist s-a urcat pe Fântâna lui Neptun pentru o fotografie și a rupt o bucată din statuia din secolul al XVI-lea.

Se așteaptă ca reparațiile pentru aceste daune să depășească 5.000 de dolari.

Tot în luna iunie, un turist zâmbitor a dat startul sezonului estival scrijelind numele său și al iubitei sale pe peretele Colosseumului din Roma.

Bărbatul respectiv, Ivan Dimitrov, un antrenor de fitness în vârstă de 27 de ani, născut în Bulgaria și stabilit în Anglia, a declarat ulterior că nu știa cât de vechi este monumentul.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală