Tribunalele din România vor avea camere separate pentru audierea copiilor care au fost victime ale abuzului sexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Ministrul Justiţiei a început un proiect finanţat prin fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi amenajate 35 de camere de audiere pentru copiii care au fost victime ale unui abuz sexual.

Scopul proiectului este acela de a crea condiţii mai prietenoase pentru copiii aflaţi în astfel de situaţii, a anunţat marţi Mihai Paşca, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, la Comisia de anchetă privind investigarea cazurilor de abuzuri sexuale împotriva minorilor, scrie Agerpres.

„Este vorba de un proiect care se numeşte Protejarea victimelor infracţiunilor, care are mai multe componente, între care şi unele de formare a celor care sunt implicaţi în cercetarea acestui tip de fapt. Dar, totodată, o componentă de investiţie care vine să amenajeze un număr de 35 de camere de audiere pentru minorii care au fost victimele unor astfel de infracţiuni.

Pentru că este extrem de important ca, odată ce s-a produs o asemenea traumă, minorul să nu ajungă să fie supus, din nou şi repetat, retrăirii acelor evenimente abominabile (…). Considerăm că acest pas este extrem de important pentru gestionarea în mod civilizat şi eficient a acestor cauze şi investiţia, prin intermediul acestui program, este în jur de 2 milioane de euro. Proiectul este la început, dar se fac paşi hotărâţi în această direcţie”, a precizat Paşca.

Acesta a precizat că audierile vor fi înregistrate audio-video şi că minorul va fi însoţit în încăpere de un psiholog.

„Audierea se va desfăşura după o anumită procedură care să ţină separate părţile, să existe cât mai puţine persoane participante în încăpere cu minorul în momentul audierii. Totodată, aceasta urmând să se facă în prezenţa unui psiholog care să gestioneze în conformitate cu starea copilului această audiere.

Aceste audieri vor fi înregistrate audio-video, cu dotarea de care aceste camere se vor bucura, tocmai pentru ca să se reducă, pe cât posibil, necesitatea ulterioară a reaudierii, fiind, pe cât posibil, urmărită o depoziţie exhaustivă a minorului, urmând ca revederea înregistrării audio-video a respectivei declaraţii să fie suficientă pentru aflarea adevărului şi pentru clarificarea tuturor elementelor pe care le urmăreşte procurorul şi ulterior judecătorul”, a explicat Paşca.

Paşca a adăugat că şi Consiliul Superior al Magistraturii desfăşoară un proiect, „în parte” oarecum similar, şi urmează să fie amenajate 25 de astfel de camere de audiere.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie