Trei persoane, reţinute în urma percheziţiilor de marţi de la spitalul Ministerului de Interne şi de la Colentina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au fost reţinute în dosarul în care au avut loc marţi percheziţii la spitalul Ministerului de Interne, la Spitalul Colentina şi la Casa de Pensii a Sectorului 1. Acestea sunt suspectate că ar fi ajutat peste 150 de persoane din 12 judeţe să obţină scrisori medicale cu diagnostice false, care au fost folosite la dosare de pensionare.

Potrivit unor surse judiciare, a fost reţinută Patricia Dincă, referent la Spitalul „Dimitrie Gerota”, care ar fi coordonat activitatea infracţională, pe Georgeta Laţiu, asistent la Serviciul Medical Sector 1 din cadrul Casei de Pensii, şi pe Daniela Pavel, care ar fi avut rolul de intermediar şi ar fi racolat persoanele ce doreau scrisori medicale pentru dosarul de pensionare, arată Mediafax.

De asemenea, Suzana Mican, asistentă medicală la Spitalul „Colentina”, a fost pusă sub control judiciar.

Aproximativ 50 de persoane au fost audiate în urma percheziţiilor făcute, marţi, de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, în birourile unor angajaţi de la Spitalul „Dimitrie Gerota”, care aparţine Ministerului de Interne, de la Spitalul „Colentina” şi de la Casa de Pensii Sector 1, precum şi la alte zece adrese din Bucureşti.

Ancheta în acest caz este făcută de procurorii Parchetului General şi vizează infracţiuni de corupţie referitor la eliberarea, în schimbul unor sume de bani, a unor documente medicale în fals (diagnostice medicale nereale) care au fost folosite la întocmirea de dosare de pensionare.

Documentele medicale ar fi fost prezentate apoi la comisiile medicale, deşi, în realitate, persoanele care le foloseau pentru dosarul de pensionare nu sufereau de afecţiuni medicale sau afecţiunile erau mult mai uşoare în raport cu gradul de invaliditate.

Anchetatorii au stabilit că, în 2014, au fost întocmite în acest mod 174 de scrisori medicale cu diagnostice nereale, emise pe numele a 155 persoane din 12 judeţe.

Potrivit surselor citate, angajata de la Spitalul „Dimitrie Gerota” este fără grad militar, fiind suspectată că ar fi falsificat documente pentru mai mulţi pensionari, foşti angajaţi MAI.

Cei care voiau să se pensioneze pe caz de boală plăteau pentru o astfel de scrisoare medicală între 50 şi 5.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne