Trei morţi după ce o ambarcaţiune în care se aflau şi români s-a scufundat în râul Rin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe echipaje de salvare caudă copilul dispărut FOTO Twitter

Trei persoane au murit, iar un copil este dat dispărut după ce o ambarcaţiune de mici dimensiuni, în care se aflau şi români, s-a răsturnat în Râul Rin, la frontiera dintre Franţa şi Germania, potrivit AP. Mai multe persoane de pe mal au sărit în apă pentru a încerca să-i salveze pe ocupanţii bărcii.

Un oficial din Poliţie a explicat că ambarcaţiunea, care a plecat de pe malul german, transporta şapte persoane şi s-a răsturnat din cauza curenţilor puternici, în apropierea oraşului franţuzesc Gerstheim. În barca pneumatică se aflau cinci români şi doi germani, potrivit Der Spiegel. 

Doi adulţi şi un copil şi-au pierdut viaţa, iar un alt copil este căutat de echipajele de salvare. O fetiţă în vârstă de şase ani şi un adult în vârstă de 29 de ani au murit, iar un copil de patru ani este dispărut. Al doilea adult a fost transportat la Spitalul din orăşelul Sélestat. Una dintre cele trei persoane care au sărit de pe mal în apă pentru a salva persoanele aflate în pericol a decedat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026