Traian Băsescu: „România are o şansă prin revenirea cu exporturi în America Latină”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la finalul Summitului CELAC-UE, că firmele din România au şansa de a reveni cu exporturile pe pieţele ţărilor din America Latină. În acelaşi context, preşedintele României a subliniat că liderii UE şi cei ai ţărilor din America Latină şi Caraibe au căzut de acord asupra unui parteneriat strategic avantajos.

„Cred că în interiorul acestui parteneriat strategic România are o şansă, economia românească este. în mod categoric, competivă la nivelul Americii Latine şi a statelor din Caraibe, iar cadrul creat de acest summit va permite societăţilor româneşti să îşi diversifice pieţele de export pentru că, aşa cum în ultimii doi-trei ani s-a început revenirea pe pieţele din lumea arabă, trebuie să revenim şi pe pieţele din America de Sud şi să intrăm pe pieţele din Caraibe, pentru a nu mai fi atât de dependenţi de orice se întâmplă în interiorul UE”, a subliniat Băsescu.

Conform Mediafax, schimburile comerciale ale României cu ţările Americii Latine au avut „o creştere explozivă” de 47% în 2012, ridicându-se la 1,3 miliarde de dolari în primele 11 luni, dintre care 700 milioane exporturi româneşti.

„Vă pot spune că au existat misiuni economice şi Astra Vagoane Arad cu oferte pentru vagoane de marfă, de călători, pentru trenuri de metrou, este o companie care se prefigurează a avea succes. De asemenea, Romarm a avut misiuni de evaluare şi de asemenea are perspectiva unor contracte bune. Nu în ultimul rând, industria constructoare de maşini, de aparatură electrocasnică are de asemenea perspective foarte bune în America Latină. Înseamnă o revenire a noastră, pe acolo pe unde am mai fost, dar cu produse de altă calitate, inclusiv utilaj petrolier, care şi acum se exportă din România în America Latină”, a continuat Traian Băsescu.

Preşedintele a mai subliniat şi că România trebuie să se orienteze spre aceste pieţe, având în vedere lecţia recesiunii zonei euro din ultimii ani, care a afectat şi exporturile şi economia ţării noastre.

„Lecţia zonei euro, care a afectat şi România, este una pe care o trăim şi astăzi, am trăit-o şi anul trecut, o vom trăi şi în 2013, să sperăm că din 2014 o să fie mai bine, dar este clar că America Latină, statele CELAC, sunt o soluţie de extindere a comerţului nostru exterior”, a argumentat Băsescu.

„Cred că va trebui ca în cel mai scurt timp, cel mai scurt timp nu înseamnă mâine sau poimâine, să organizăm un turneu la nivel politic, cu întâlniri cu comunitatea de afaceri pentru a consolida această şansă pentru economia românească”, a mai spus Băsescu.

Dincolo de cooperarea în domenii precum ştiinţa şi tehnologia, protecţia mediului, combaterea sărăciei, migraţia, lupta antidrog, miza summit-ului din Santiago de Chile este dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două zone prin semnarea de diverse acorduri de liberalizare, în condiţiile în care economiile ţărilor sud-americane au dovedit o rezistenţă mai bună la criza din ultimii ani, fiind în continuare pe creştere.

Nivelul comerţului între statele UE şi CELAC s-a dublat în ultimul deceniu, fiind evaluat anul trecut la 202 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 6,3% din comerţul întreg al UE şi 13% din cel al Americii Latine.

Mai multe pentru tine:
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%