Traian Băsescu deschide un al doilea proces împotriva SPP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO Inquam Photos/Ruxandra Nitescu

Traian Băsescu a deschis la Curtea de Apel Bucureşti un al doilea proces împotriva Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). Fostul preşedinte al României solicită anularea deciziei prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie şi pază cuvenit foştilor şefi de stat.

În urma deciziei definitive a ÎCCJ privind verdictul de colaborare al fostului preşedinte cu Securitatea, Traian Băsescu a pierdut privilegiile care îi erau acordate conform legii, precum pensia specială, locuinţă de protocol şi consilier, dar şi protecţia SPP.

Traian Băsescu nu părăsit însă locuinţa de protocol, susţinând că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat. Fostul şef de stat a mai spus că a primit notificarea de la RAAPPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul, dar că nu i s-a dat un termen. 

„Eu sper să fie o plecare civilizată”, a subliniat Băsescu, în timp ce RAAPPS anunţă că va demara procedurile de evacuare.

Acum, Traian Băsescu a deschis un al doilea dosar împotriva SPP pentru retragerea dispozitivului de protecţie şi pază. 

Dosarul a fost înregistrat sub numărul 3570/2/2022 pe data de 16 şi urmează să primească termen de judecată, obiectul procesului fiind „anulare act administrativ notificare nr.1029/28.03.2022”. 

Fostul preşedinte a mai deschis un dosar în luna aprilie, cu acelaşi obiect, în cadrul căruia a fost amânată pentru data de 27 mai soluţionarea. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie