Traian Băsescu: Acuzaţia DNA împotriva lui Tobă nu cred că a fost formulată de un procuror cu o bună calificare, nu e în regulă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Basescu, la Parchetul General Foto: INQUAM PHOTOS

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, la România TV, că, potrivit acuzaţiilor prezentate public de DNA, Klaus Iohannis ar trebui să respingă cererea de urmărire penală, pentru că nu pare a fi făcută de un procuror bine calificat şi nu pare a fi "în regulă", însă recunoaşte că în dosarul fostului ministru ar putea fi şi alte dovezi.

 Traian Băsescu a spus că nu crede că există o motivaţie politică pentru schimbarea lui Tobă, având în vedere că niciun actor nu ar fi fost interesat de eliminarea ministrului, mai ales că a a fost susţinut de Klaus Iohannis.  "Nu-i putem reproşa nimic faţă de alegerile locale, s-au desfăşurat corect", a adăugat liderul PMP.

El a susţinut că acuzaţia din comunicatul PMP "nu e în regulă", pentru că, legal, nu se suţine favorizarea infractorului prin desecretizarea unor informaţii pe care n-ar fi avut dreptul să le desecretizeze.

"Nu a fost un joc pentru eliminarea ministrului Tobă, ci declaraţiile date de ofiţerii care au fost chemaţi la DNA au generat un bulgăre. Mă nedumereşte însă acuzaţia către ministrul Tobă că a favorizat infractorul, refuzând să desecretizeze anumite documente de la DIPI. (...) Nedumerirea mea este de ce poţi să-l acuzi pe ministrul de Interne că nu a desecretizat nişte documente, de vreme ce nu el le-a secretizat. Aici legea este extrem de clară", a spus Băsescu.

O variantă lansată de fostul preşedinte este lipsa de competenţă a procurorului de caz.

"Scuzaţi-mă că îmi permit să pun sub semnul întrebării calificarea unui procuror DNA, dar îmi permit să o fac. Nu cred că acuzaţia DNA a fost formulată de un procuror cu o bună calificare", a spus el.

Întrebat dacă această variantă este realistă, având în vedere că dosarele sunt verificate de procurorul şef Laura Codruţa Kovesi, Băsescu a spus că "de şefa DNA au trecut multe dosare cu acuzaţii fanteziste", deci nu ar fi o premieră.

Băsescu a conchis că, pe baza informaţiilor prezentate public de către DNA, preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să respingă solicitarea de încuviinţare a urmăririi penale, însă nu exclude varianta ca în restul volumelor din dosarul lui Petre Tobă să fie şi alte dovezi, mai puternice.

Petre Tobă şi-a anunţat demisia joi seară, după ce DNA a cerut procurorului general al României să solicite preşedintelui încuviinţarea urmăririi penale în dosarul care priveşte activitatea DIPI favorizarea făptuitorului.

Procurorii DNA îl acuză pe ministrul de Interne că a refuzat, în mod discreţionar, declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente care ar fi dovedit deturnările de fonduri din bugetul DIPI.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare