Totul despre noua campanie de vaccinare. Schimbările şi noutăţile anunţate de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noile măsuri au ca scop facilizarea procesului de imunizare.

Autorităţile au anunţat, marţi, printr-o postare pe Facebook, câteva schimbări şi noutăţi pentru următoarea perioadă a campaniei de imunizare împotriva COVID-19.

Noile măsuri de facilitare a accesului la vaccinare se referă la posibilitatea efectuării celei de-a doua doze de vaccin într-un centru diferit faţă de cel în care s-a făcut prima doză, în funcţie de disponibilitatea locurilor şi cu minim 72 de ore înainte de programare (se va operaţionaliza până săptămâna viitoare).  

De asemenea, autorităţile doresc extinderea posibilităţii de vaccinare fără programare, prin prezentarea la centrele de vaccinare, cel puţin în municipiile în care există centre regionale de depozitare, astfel încât să fie asigurată distribuirea rapidă a dozelor.

Tot în următoarea perioadă se va realiza pregătirea vaccinării pacienţilor care doresc şi care sunt internaţi în spitalele non-COVID.

Din data de  28 aprilie se va creşte capacitatea fluxului în care se administrează vaccin Pfizer la 96 de persoane pe zi, iar din data de 29 aprilie se va deschide primul Drive-Thru din Bucureşti. De asemenea, în următoarea perioadă se vor activa şi alte centre drive-thru în ţară.

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie va începe din data de 4 mai. În acestea, se vor folosi vaccinul Janssen produs de compania Johnson&Johnson.

În perioada 7-9 mai, în centrele de la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională, din Bucureşti, se va desfăşura Maratonul Vaccinărilor, iar în perioada 14-16 va fi Maratonul Vaccinărilor şi în Cluj-Napoca, Tîrgu-Mueş şi Iaşi.

 Vor exista şi câteva schimbări în ce priveşte platforma informatică de programare dezvoltată de STS- Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, astfel încât să se faciliteze procesul de imunizare a populaţiei.

Reprezentanţii CNCAV au anunţat posibilitatea adăugării unui număr de maxim 1.000 de beneficiari, transmiterea de mesaje prin SMS şi e-mail către persoanele care au fost notificate şi nu au finalizat programarea, dar şi transmiterea de mesaje prin SMS şi e-mail către persoanele care şi-au deschis un cont în platformă şi nu au finalizat programarea.

   

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată