Toleranță zero pentru cei care hrănesc urșii: amenzi usturătoare, de până la 6.000 de lei

0
Publicat:

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că se lucrează la un proiect legislativ care prevede creșterea „drastică” a amenzilor pentru persoanele care hrănesc urșii. Potrivit acesteia, textul proiectului este deja redactat și se află în etapa de avizare internă, urmând să fie trimis și către celelalte ministere implicate.

Urs pe Transfăgărășan. FOTO: arhivă

Propunerea este ca amenda să fie între 3.000 și 6.000 de lei pentru cei care hrănesc urșii. Dacă este achitată în 24 de ore, suma minimă va fi de 1.500 de lei, a explicat Buzoianu, într-un răspuns pentru HotNews.ro. În prezent, legislația permite o amendă de maximum 500 de lei în același interval de timp, ceea ce descurajează aplicarea sancțiunilor eficiente.

Întrebată cum vor fi identificați cei care hrănesc animalele sălbatice, Diana Buzoianu a precizat că aceste atribuții vor fi împărțite cu Ministerul Afacerilor Interne.

Necesitatea unor sancțiuni mai dure vine în contextul în care România s-a confruntat în ultimii ani cu numeroase incidente provocate de urși. Cel mai recent caz a avut loc pe 3 iulie, când un motociclist italian a fost ucis de un urs pe Transfăgărășan. Acesta se apropiase de animalul sălbatic prea mult, moment în care a fost atacat și tras într-o râpă.

Referitor la cotele de vânătoare pentru urși, Buzoianu a declarat, într-o emisiune la Digi24, tot joi, 24 iulie, că cele stabilite pentru anul în curs nu au fost încă atinse și că subiectul a fost excesiv politizat. De asemenea, a susținut că gardurile electrice pot fi o soluție viabilă pentru a proteja comunitățile, dar este necesară identificarea surselor de finanțare pentru implementarea acestora.

Ministrul Mediului a subliniat că actuala lege nu prevede explicit interzicerea hrănirii animalelor sălbatice, ceea ce îngreunează aplicarea sancțiunilor.

„Jandarmii și reprezentanții Gărzii Forestiere ne-au spus că, în prezent, pot amenda doar oprirea mașinilor în zone interzise, nu hrănirea efectivă a urșilor”, a explicat Diana Buzoianu.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO