Toader a trimis autorităţilor din Marea Britanie mandatul lui  Popoviciu: Scopul lui era acela de a rămâne sub protecţia autorităţilor judiciare engleze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti a trimis autorităţilor judiciare din Anglia mandatul european de arestare pe numele lui Puiu Popoviciu, ceea ce înseamnă că acestea au fost sesizate şi vor decide în consecinţă. Omul de afaceri, condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, s-a predat luni poliţiei londoneze, fiind reţinut.

 "La Ministerul Justiţiei am primit informarea, mandatul european de arestare a fost trimis autorităţilor judiciare din Anglia de către Curtea de Apel, ceea ce înseamnă că este vorba despre o punere în executare a unui mandat de arestare. Englezii vor verfica mandatul şi vor decide în consecinţă, ceea ce înseamnă că acum autorităţile judiciare londoneze sunt sesizate cu punerea în executare a mandatului european de arestare (n.r. - emis pe numele lui Puiu Popoviciu)", a declarat, joi, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

El a adăugat că deocamdată, autorităţile judiciare nu au stabilit încă un termen de judecată în acest caz.

"Înţeleg că este sub controlul brăţării electronice şi că a plătit cauţiunea, se va stabili termen, când vor fi verificate excepţii, vor fi verificate incidenţe şi formulat termen", a explicat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a spus că, imediat după ce Popoviciu s-a predat autorităţilor judiciare londoneze, a avut mai multe intervenţii televizate în care preciza că trebuie să privim cu prudenţă actul lui Popoviciu de a se pune la dispoziţia autorităţilor judiciare londoneze şi că trebuie văzut care este scopul acelui fapt.

"Dacă scopul ar fi fost acela de a fi predat autorităţilor judiciare române, el putea putea urca în avion să vină acasă sau putea merge la Ambasada României să se pună la dispoziţia autorităţilor judiciare române şi să intre sub puterea mandatului de arestare. Acum ştim că nu a făcut asta şi am văzut că scopul era acela de a rămâne sub protecţia autorităţilor judiciare engleze. Sigur, Anglia e ţară membră a Uniunii Europene, avem decizia cadru, avem legea 302 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi aici devin incidente prevederile privind punerea în aplicare a mandatului european de arestare", a mai spus Tudorel Toader.
Puiu Popoviciu, condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, s-a predat luni poliţiei londoneze, fiind reţinut. Ulterior, el a fost pus în libertate în schimbul unei cauţiuni de 200.000 de lire sterline, fiind obligat să poarte o brăţară electronică de supraveghere.

De asemenea, el este obligat să se prezinte 3 zile pe săptămână la secţia de poliţie din Londra.

Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei sunt instituţiile abilitate să se ocupe de extrădarea sa.
 
Puiu Popoviciu, condamnat definitiv, în 2 august, la şapte ani de închisoare în dosarul "Ferma Băneasa" pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, a fost dat în urmărire internaţională, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea poliţiştilor cu privire la eliberarea unui mandat european de arestare pe numele său.
 
Poliţia Capitalei a primit, în seara condamnării omului de afaceri, mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, iar la adresa acestuia din Bucureşti s-a prezentat o echipă de la Biroul Urmăriri al Poliţiei, pentru a-l ridica şi a-l duce la penitenciar. Întrucât nu a fost găsit la locuinţa din centrul Capitalei, omul de afaceri a fost dat iniţial în urmărire naţională.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete