Timmermans i-a trimis o scrisoare Vioricăi Dăncilă pe tema OUG privind recursul în anulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.ro

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a trimis joi, 24 ianuarie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă legată de posibila OUG care să introducă recursul în anulare pentru cei condamnaţi de completele de 5 judecători de la Înalta Curte în perioada 2014-2018, potrivit G4Media.ro.

”Prim-vicepreşedintele Timmermans a exprimat îngrijorări şi a cerut clarificări referitor la câteva aspecte” în această scrisoare, a declarat pentru G4Media.ro Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

”Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape discuţiile despre o posibilă OUG în urma celor două decizii ale Curţii Constituţionale. Comisia a luat notă deja de decizia CCR privind completele de 5 judecători în ultimul raport MCV. Vă reamintesc că preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, s-a exprimat extrem de clar în legătură cu posibilitatea unei amnistii în timpul recentei sale vizite la Bucureşti. Aşa cum Comisia Europeană a spus în repetate rânduri, e esenţial ca România să revină pe calea corectă în lupta anticorupţie, să asigure independenţa justiţiei şi să evite alţi paşi înapoi”, a mai spus Wigand.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că este o "campanie de dezinformare împotriva ţării noastre" şi că, în întâlnirile avute cu oficiali europeni, a dat asigurări că respectarea drepturilor cetăţenilor, apărarea statului de drept şi asigurarea independenţei justiţiei "sunt în centrul preocupărilor" Guvernului. "Curtea Constituţională a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal care au viciat actul de justiţie, iar această situaţie trebuie îndreptată", a spus Dăncilă.

Viorica Dăncilă a declarat, marţi seara, la Antena 3, că este necesară adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru contestarea în anulare a sentinţelor definitive date de completurile de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în perioada 2014-2018.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că OUG privind contestaţiile în anulare, aşa cum a fost prezentată, este neconstituţională şi că PSD încearcă să caute soluţii pentru politicienii săi cu probleme penale, în frunte cu preşedintele lor de partid.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat luni, referindu-se la OUG privind contestaţia în anulare, că o astfel de contestaţie va fi făcută de cei care din 2014 au fost condamnaţi de complete nelegal constituite, precizând însă că sunt vizate atât condamnările, cât şi achitările.

"Contestaţia în anulare va putea fi formulată de către cei care din 2014 încoace au fost condamnaţi de complete nelegal constituite", a precizat ministrul Justiţiei, subliniind însă că "atenţia ar trebui să se îndrepte cel puţijm în egală măsură şi  spre cei care au generat acest eveniment juridic extrem de neplăcut,  nerespectând prevederile imperative ale legii şi am ajuns în situaţia în care timp de aproape patru ani de zile completele  de cinci judecători au fost nelegal constituite".

"La Ministerul Justiţiei avem un astfel de draft de Ordonanţă de Urgenţă. Doamna prim-ministru va decide dacă şi când poate fi adoptată o astfel de OUG", a afirmat Toader, explicând că, pentru a fi adoptată, va respecta normele de tehică legislativă privind tarnsparenţa decizională, solicitarea avizului Consiliului Legislativ şi a avizului CSM, funcţie de care se va decide conţinutul final al proiectului de act normativ.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă