The Guardian: Dolarii grupurilor evanghelice antiavort din SUA  riscă să readucă în România zilele de tristă amintire din timpul regimului Ceauşescu

Organizaţiile evanghelice din Statele Unite finanţează centrele antiavort care devin tot mai influente în România. Un număr tot mai mare de „centre de criză a sarcinii”,  finanţate de organizaţii evanghelice din SUA, ameninţă să readucă România în zilele mortale ale interdicţiilor impuse de Ceauşescu, scrie The Guardian.

Centrele de criză a sarcinii (PCC) au apărut pentru prima dată în SUA în anii 1960 şi au câştigat popularitate după hotărârea Roe vs Wade (1973), prin care dreptul la avort era declarat constituţional. Centrele promiteau  consiliere femeilor cu sarcini neplanificate – ca alternativă la avort.

Aceste centre au fost criticate încă de la început pentru că nu şi-au făcut publică afilierea religioasă şi nu au recunoscut poziţia lor anti-avort, ceea ce a condus la confundarea lor cu clinici de avort. S-a constatat adesea că informaţiile medicale furnizate de centrele de criză PCC sunt contrare recomandărilor medicale.

„Încearcă să te descurajeze şi să te împiedice să faci avort, fie prin ruşine, fie prin dezinformare”, spune Andrada Cilibiu de la Centrul Filia, o organizaţie pentru drepturile femeilor. „Informaţiile pe care le oferă, de obicei, nu au o bază medicală. În schimb, folosesc frica.”

În România, centrele au apărut pentru prima dată la sfârşitul anilor 1990

În România, aceste centre au apărut pentru prima dată la sfârşitul anilor 1990, multe fondate de evanghelici din SUA, cu misiunea de a salva pe „cei nenăscuţi” în fosta dictatură comunistă. La acea vreme, s-au confruntat cu o bătălie dificilă. Interdicţia generală a avortului din timpu rgimului Ceauşescu – care s- a soldat cu moartea a cel puţin 10.000 de femei – şi scandalul orfanilor maltrataţi erau proaspete în memoria României.

Avortul a fost legalizat la scurt timp după execuţia lui Ceauşescu în 1989. Până în 2003, rata avorturilor a depăşit rata naşterilor, în parte pentru că educaţia în planificarea familială a rămas slabă în multe părţi ale ţării după interdicţia de decenii, iar infrastructura medicală pentru a livra contraceptivele trebuiau construite de la zero.

După 30 de ani, spitalele publice refuză din ce în ce mai mult să facă avorturi la cerere

Dar după 30 de ani, spitalele publice refuză din ce în ce mai mult să facă avorturi la cerere, iar mişcarea anti-avort capătă influenţă. O investigaţie recentă a presei româneşti a arătat că în 11 din 42 de judeţe din România , niciun spital public nu a efectuat avorturi anul trecut. În alte patru judeţe, au fost efectuate mai puţin de patru avorturi în spitalele publice.

„Ei citează Biblia, spunând că medicii nu merg la şcoală pentru a ucide bebeluşi, ci pentru a salva vieţi.”spune Andrada Cilibiu, o activistă pentru drepturile femeii, care a strâns date de la 136 de spitale publice în cadrul cercetărilor proprii – Centrul Fillia.

Ea spune că 70 dintre spitale au citat preocupări religioase sau etice în răspunsurile lor oficiale ca motive pentru refuzul efectuării de avort.

Mesajul anti-avort a pătruns în sistemul public de sănătate din România, spune Irina Mateescu, care a sfidat presiunile în urmă cu 22 de ani,  a făcut un avort şi astăzi este o moaşă calificată şi un avocat al drepturilor reproductive. „Medicii în vârstă îi presează pe colegii mai tineri să limiteze accesul la avort”, spune ea. „Există şi un aspect religios. Ei spun că nu vor să meargă împotriva lui Dumnezeu.” „Am întrebat un spital din Iaşi unde este biroul lor de planificare familială”, spune Mateescu. „Mi s-a spus că este la biserica din curte (în România multe spitale au biserici ortodoxe ataşate de ele). În biserică, scria: „centru de planificare familială şi de criză a sarcinii”; toţi au fost trimişi acolo să vorbească cu preotul”.

Niciunul dintre spitalele publice din Iaşi nu a mai efectuat avort din 2021, conform ultimelor date. „În anii 1990, cea mai mare parte a populaţiei a fost pro-alegere din cauza traumei naţionale a interzicerii avortului. Acest lucru începe să se schimbe”, spune Alexandra Columban de la Actedo, un ONG cu sediul în Transilvania. „Poate este vorba de amnezie colectivă, dar şi de lobby-ul organizaţiilor religioase, naţionale şi americane.”

În Transilvania sunt cele mai mari comunităţi evanghelice din România

Transilvania găzduieşte cele mai mari comunităţi evanghelice din România. În unele oraşe mai mici, PCC s-au încorporat în mai multe ramuri ale serviciilor publice, creând o barieră în calea accesului la avort. Dintre 22 de PCC identificate în Transilvania de The Guardian, cel puţin 14 primeau fonduri de la organizaţii caritabile din SUA.

 Oradea găzduieşte o universitate evanghelică şi două PCC, finanţate de americani. Este şi capitala judeţului Bihor, care ocupă locul cinci în ţară ca număr de mame adolescente.Multe servicii publice din oraş au contracte cu Centrul Puls, un PCC local înfiinţat în 2003 de o organizaţie caritabilă creştină cu sediul în Pennsylvania, SUA. Centrul, acreditat de Guvernul României ca furnizor de servicii sociale, a oferit „consiliere” femeilor care solicită avort la spitalul orăşenesc – ultima unitate publică din Bihor care mai efectua avorturi – până în 2020. 

Bani şi asistenţă tehnică din SUA

Serviciile sociale ale oraşului continuă să trimită către centru femeile cu sarcini neplanificate. În puls oferă, de asemenea, „programe de puritate”, de abstinenţă, în colegiile tehnice din Oradea. „Oferim informaţii reale despre avort”, spune Miorika Cristea din Florida, care a înfiinţat Precious Little Feet, primul PCC din Oradea, în 2001. Ea consideră că medicii care oferă avorturi sunt motivaţi de câştiguri financiare şi le ascund informaţii pacienţilor. Femeile care apelează la centrul lui Cristea sunt duse la ecografie gratuită. „Este pentru a le arăta ce vor face dacă vor face un avort”, spune Lidia Dan, o lucrătoare la centru. „După ce aud bătăile inimii, se emoţionează, plâng.”

Această abordare a fost adoptată de state din SUA, cum ar fi Kentucky, care impunea pacienţilor să asculte bătăile inimii fetale şi să urmărească o ecografie înainte de avort. Asistenta  Lidia Dan speră ca într-o zi să fie introdusă o astfel de lege în România. „Am fost chemat de Dumnezeu”, spune Cristea, care a emigrat din Iugoslavia în SUA în 1984 şi, ulterior, a început să urmeze învăţătura baptistă. „În timpul rugăciunii, Dumnezeu mi-a dat o viziune a raiului, iar peste tot erau copii care alergau spre mine spunând „şi eu” în româneşte. Mai târziu mi-am dat seama că aceştia vor fi copiii salvaţi de la avort.”

În 2000, Miorika a urmat pregătirea la un PCC din Florida, cu scopul de a aduce modelul în România. „Conceptul de centre de criză a sarcinii în România era foarte nou la acea vreme”, spune ea. Astăzi, ”Precious Little Feet” este bine stabilit în comunităţile locale din două oraşe transilvănene, Oradea şi Deva. „Avem o listă lungă de oameni cu care colaborăm”, spune Cristea. „Medici din domeniul medical, agenţii de adopţie, asistenţi maternali, asistenţi sociali.” „Recent, serviciile sociale din Deva ne-au contactat pentru a dezvolta un program educaţional destinat adolescenţilor – este un lucru mare”, spune Cristea.

Există o legătură directă între mişcările anti-avort americane şi româneşti, spune Daniela Drăghici, un avocat al drepturilor reproductive. „Grupurile pro-choice nu au nicio şansă să concureze cu aceste organizaţii evanghelice care primesc bani şi asistenţă tehnică din SUA”, spune Drăghici, avocată pentru drepturile femeilor, unul dintre membrii fondatori ai programului de planificare familială din România în anii 1990.

Draghici a făcut un „avort la masă” în timpul regimului lui Ceauşescu. "Aproape am murit. Era la sfârşitul anilor 70, eram studentă”, spune ea.

„Am fost dus într-o casă de la ţară. O bătrână fierbea instrumente de metal pe aragaz. Mirosea a alcool medicinal. M-am ridicat pe masă şi ea mi-a pus o cârpă în gură – asta nu voi uita niciodată – ca să nu mă audă vecinii”, îşi aminteşte Draghici. „Nu a fost nicio anestezie.”

Dar avortul a fost incomplet, şi-a dat seama Draghici câteva zile mai târziu. „De data aceasta altcineva m-a pus în legătură cu un medic, un ginecolog , care făcea parte dintr-o reţea subterană”, spune ea. „Mi-a salvat viaţa pe o altă masă de bucătărie.”

Draghici îşi face griji că ororile interzicerii avortului, când mii de femei au murit în urma tipului de proceduri la care a fost supusă, se estompează. „Nu există memorie naţională. Nu este ceva care se predă în şcoli”, spune ea. „Amintirea este doar aici, în capul meu.”