Telefoane mobile, cartele SIM şi cuţite improvizate, găsite după percheziţii în 10 penitenciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1.926 de poliţişti au participat la acţiune

În urma percheziţiilor făcute în 10 penitenciare au fost găsite mai multe telefoane mobile, cartele SIM, dar şi cuţite improvizate, anunţă, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, într-un comunicat de presă.

Telefoane mobile, cartele SIM şi cuţite improvizate, găsite după percheziţii în 10 penitenciare / 1.926 de poliţişti au participat la acţiune

„În urma acţiunilor de percheziţie de joi, în 10 unităţi penitenciare, au fost descoperite şi confiscate, cu sprijinul a 1.926 de poliţişti de penitenciare şi al structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne, următoarele obiecte interzise: şapte telefoane mobile (patru-Penitenciarul Bucureşti-Jilava, două-Penitenciarul Severin, unul-Penitenciar Tulcea), un încărcător telefon (Penitenciarul Severin), trei cartele SIM (două-Penitenciarul Severin, una-Penitenciarul Brăila), o baterie telefon (Penitenciarul Severin), 58 lei (Penitenciarul Tulcea), fructe fermentate, fierbătoare şi cuţite improvizate”, precizează ANP.

Au fost percheziţionate, în total, 373 de spaţii şi 1.848 de persoane custodiate. 

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"