Taxă de 68 de lei şi obligativitatea vizitei medicale la schimbarea permiselor auto după 19 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii care îşi vor schimba permisele auto după 19 ianuarie vor face vizită medicală FOTO Adevărul

Şoferii care îşi vor schimba permisele auto după 19 ianuarie, când intră în vigoare modificările la Codul Rutier, vor plăti aceeaşi taxă de 68 de lei, dar vor fi obligaţi să facă vizita medicală şi să obţină un certificat din care să rezulte că nu suferă de boli care îi împiedică să conducă.

Legea 203/2012 pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată în 12 noiembrie 2012 în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare din 19 ianuarie 2013.

"Legea 203/2012, care aduce modificarea Codului rutier de la data de 19 ianuarie 2013, este consecinţa unei directive europene, 126/2006, iar noi am transpus în legislaţia românească prevederile acesteia", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV), comisarul şef Mihai Enache.

Purtătorul de cuvânt al DRPCIV a spus că taxa pe care o vor plăti şoferii la preschimbarea permiselor de conducere rămâne aceeaşi, adică 68 de lei, însă, va fi obligatorie vizita medicală.

"Această vizită medicală se impune numai după expirarea perioadei de valabilitate a permiselor şi nu este necesară pentru eliberea duplicatelor", a mai spus Mihai Enache.

Oficialul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor a explicat că una dintre cele mai importante modificări aduse legii este legată de valabilitatea permiselor de conducere. Astfel, noile permise vor fi valabile zece ani în cazul şoferilor amatori, la fel ca şi până acum, şi cinci ani în cazul profesioniştilor, perioada în cazul acestora fiind redusă la jumătate.

"Perioada de valabilitate în cazul şoferilor profesionişti, care până acum era de zece ani, ca şi în cazul amatorilor, a fost redusă la numai cinci ani", a precizat comisarul şef Mihai Enache.

El a mai spus că o altă modificare constă în aceea că, din 19 ianuarie, şoferii din orice categorie care îşi pierd permisul de conducere ori acestea este furat sau distrus primesc, în schimb, un duplicat care, practic, continuă perioada de valabilitate până la sfârşitul acesteia.

"Dacă în momentul în care este înlocuit, ca urmare a pierderii, furtului, deteriorării sau schimbării numelui titularului, permisul de conducere mai era valabil, să zicem, trei luni, duplicatul este valabil tot trei luni, urmând ca, la sfârşitul acestei perioade, să fie preschimbat cu un nou permis, valabil zece ani în cazul şoferilor amatori şi cinci ani în cazul profesioniştilor", a precizat Mihai Enache.

Potrivit Legii 203/2012, "în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permiselor de conducere ori al schimbării numelui titularului, autorităţile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăşi valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere".

Totodată, actul normativ prevede că "eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se realizează la expirarea valabilităţii documentului, după efectuarea examinării medicale".

Permisele de conducere vor fi eliberate atât după pierderea documentului, cât şi la expirare fără ca şoferul să susţină un nou examen.

Permisele de conducere eliberate anterior datei de 19 ianuarie îşi păstreaza valabilitatea până la data expirării menţionate în acestea.

Legea mai prevede că, începând cu 19 ianuarie, persoanele care nu deţin permise de conducere din nicio categorie trebuie să susţină un examen teoretic şi unul practic pentru obţinerea permiselor din categoria "AM" "A1" şi "B1" pentru mopede, scutere, ATV-uri şi alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mică a căror viteză nu depăşeşte 45 de kilometri pe oră, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 de centimetri cubi.

Examenul pentru obţinerea permiselor de categorie "AM", "A1" şi "B1" poate fi susţinut, conform legii, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani. Proba practică în acest caz constă într-un test de îndemânare susţinut în poligon.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele