Studenţii se alătură protestelor faţă de modificările la legile Justiţiei: „Declarăm ţara furată!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii se alătură protestelor: „Declarăm ţara furată!”

,,Modificările impuse în Parlament la Legile justiţiei, precum şi cele ce se doresc a fi făcute în cazul Codul Penal, respectiv a Codului de procedură penală, sunt fără precedent şi strigătoare la cer", au transmis organizaţiile studenţeşti printr-un comunicat de presă, care au afirmat că vor ieşi în stradă.

ANOSR a sesizat în multiple rânduri pericolul acestor modificări legislative şi, totodată, a avertizat că studenţii vor protesta în cazul în care acest circ legislativ nu se opreşte, alăturându-se mişcărilor de protest inclusiv din această seară. Parlamentarii care au iniţiat această măsură au depăşit orice limită a bunului simţ, trecând peste faptul că au depăşit mandatul popular. Votul din decembrie 2016 nu justifică maltratarea statului de drept prin aducerea la realitate a unor măsuri atât de contestate de toate vocile din sistem, atât naţional, cât şi venite din afara statului.

Solicităm ferm renunţarea la acest demers, ce vizează schingiuirea legislaţiei penale, precum şi a legilor justiţiei, în cazul în care a mai rămas vreo fărâmă de celeritate şi demnitate, parlamentarilor care au iniţiat şi susţin acest lucru şi care, pe deasupra, pretind că ne şi reprezintă

„A sosit momentul în care studenţii trebuie să iasă în stradă şi să protesteze împotriva abuzului fără precedent din Parlament. Nu avem cum să reprezentăm viitorul din moment ce acesta este detonat sub privirile noastre. Justiţia este cheia de boltă a oricărei societăţi civilizate. Distrugerea sistemului juridic şi a legislaţiei în materie conchide cu conturarea unui viitor sumbru pentru acestă ţară. Noi vrem însă, să studiem şi să muncim în România!” – declară Marius DEACONU, preşedintele ANOSR

Proteste ale magistraţilor în mai multe judeţe ale ţării

Judecătorii Tribunalului Olt au ieşit şi marţi pe treptele instanţei, la protestul mut faţă de modificările Legilor Justiţiei. Demersului lor s-au alăturat şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Magistraţii n-au avut bannere sau pancarte şi nu au vrut să facă declaraţii, ci au ţinut să precizeze, totuşi, că activitatea instanţei n-a fost perturbată, deoarece judecătorii care aveau dosare pe rol au rămas în sălile de judecată.

Tot marţi, au protestat şi judecătorii Judecătoriei Slatina, de asemenea alături de procurorii parchetului local. Aceştia au ieşit, la ora 12.00 pe treptele instanţei.

Acestui protest s-au alăturat şi judecătorii de la Judecătoria Craiova şi de la Tribunalul Dolj, Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi Judecătoria Alexandria.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete