Stare de alertă la mai multe baze militare americane, inclusiv din România. Posibile amenințări teroriste

0
0
Publicat:

Mai multe baze militare americane din Europa, inclusiv din România, au fost puse în stare de alertă sporită, pe fondul unei posibile amenințări teroriste, au declarat doi oficiali americani, citați de CNN

Baza militară Mihai Kogalniceanu FOTO Inquam Photos George Călin

Bazele vizate și-au ridicat duminică nivelul de alertă la "Charlie", al doilea cel mai înalt, au declarat oficialii.

Printre aceastea s-au numărat garnizoana arrmatei americane din Stuttgart, Germania, unde se află sediul Comandamentului european al SUA, bazele militare Rheinland-Pfalz şi Ramstein, dar şi baze din România şi Bulgaria.

Nivelul "Charlie" intervine atunci când "are loc un incident sau când sunt primite informații care indică faptul că este probabilă o formă de acțiune teroristă sau o acțiune îndreptată împotriva personalului sau a instalațiilor", potrivit armatei SUA.

Unul dintre oficialii americani cantonați la o bază aflată în Europa a declarat pentru CNN că nu a mai văzut o astfel de amenințare "de cel puțin 10 ani", ceea ce înseamnă că forțele armate au primit "o amenințare activă reală".

Nu este clar în momentul de față de informații au declanșat măsurile de securitate, însă autoritățile europene au avertizat la o potențială amenințare teroristă pe continent, în special în contextul Jocurilor Olimpice de la Paris și al Campionatului European de fotbal din Germania.

Purtătorul de cuvânt al Comandamentului European al SUA (USEUCOM), Dan Day, a refuzat să comenteze nivelurile specifice de protecție, însă a transmis că "USEUCOM monitorizează în mod constant mediul de securitate, pentru a se asigura că personalul său este informat şi cel mai bine pregătit pentru a menține siguranţa personalului, a familiei şi a celor dragi."

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"