SRI declasifică dosarul intern privind implicarea Securității în Revoluție: „Statul român trebuie să condamne cu adevărat comunismul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La propunerea directorului SRI, a fost declasificat dosarul aferent implicării cadrelor Departamentului Securității Statului (DSS) în evenimentele din 1989. Documentele pot fi consultate aici.

SRI a desecretizat dosarul intern al revoluției din decembrie

Dosarul declasificat a făcut parte din investigațiile Comisiei “Decembrie 1989”, instituită în anul 1991 la nivelul Senatului României cu scopul de a cerceta evenimentele din Bucureşti şi din ţară din perioada 1- 31 decembrie 1989.

Declasificarea dosarului face parte din proiectul anunţat anterior de conducerea SRI de a aduce la lumină întregul set de documente cu privire la evenimentele din 1989, în spiritul unei depline transparenţe, cu scopul de a oferi cercetătorilor şi istoricilor instrumente de cunoaştere asupra perioadei în cauză.

Cu ocazia desecretizării și publicării dosarelor legate de evenimentele din 1989 aflate în custodia instituției directorul SRI, Eduard Hellvig a ținut un discurs în care a explicat cât de importante sunt documentele. „În 2015, primul an al mandatului meu, le transmiteam ofițerilor SRI faptul că este obligatoriu ca cei care vin să slujească această națiune trebuie să înțeleagă cât de greu s-au câștigat libertatea și democrația. Pentru noi ca organizație și pentru mine ca director al ei în ultimii aproape opt ani, căutarea nu s-a oprit nicio clipă. Pentru că eu cred în continuare, cu tărie, în valoarea memoriei colective, peste generații.

Înțelegerea prețului pe care unii oameni l-au plătit pentru aceste idealuri nu se poate realiza însă complet în absența unui concept-cheie: adevărul! Și mă refer aici, în primul rând, la adevărul privitor la evenimentele sângeroase din 1989.

Din păcate, sute de familii încă așteaptă răspunsuri, sute de victime încă își așteaptă liniștea, iar milioane de români încă așteaptă acest adevăr pentru a închide o dată pentru totdeauna unul din capitolele cele mai criminale ale comunismului românesc.

Adevărul nu are un început sau un final. Tot așa cum el nu aparține cuiva anume. Noi toți, însă, suntem responsabili pentru rezultatul lui deplin, iar acela va fi istorie. Avem, astfel, obligația de a-l căuta continuu, cu toată energia”, arată directorul SRI.

Eduard Hellvig mai susține SRI face încă un pas pentru a sprijini sau pentru a impulsiona acest demers național. „Am desecretizat și publicat pe site-ul SRI toate documentele pe care instituția noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluția din 1989.

Sper că prin acest demers orice frântură suplimentară de informație adusă la lumină va putea contribui la scrierea istoriei. Un semn că statul român trebuie să se scuture și să condamne cu adevărat, în sens juridic deplin, comunismul. Și nu doar comunismul, pentru că și fosta Securitate a avut o contribuție importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanților anticomuniști din decembrie 1989. Acel aparat represiv al statului român de atunci este condamnabil pentru că avea ca prioritate apărarea Partidului Comunist și a conducătorilor săi, nu era un serviciu de informații dedicat apărării cetățenilor.

Eroii pe care îi comemorăm astăzi, 22 decembrie, merită adevărul. Pentru că ei nu au luptat pentru idei abstracte sau pentru diferitele linii politice.

În fapt, eroii nu au ideologie. Dar au avut idealuri, iar unul dintre ele era adevărul. Tineri, civili sau militari, oameni nevinovați care au pierit în sângeroasele zile ale lui Decembrie 1989 sunt sigur că s-au regăsit în același rai al oamenilor buni.

Pentru familiile celor care au pierdut atunci un om drag este în continuare crucial ca responsabilitățile să fie partajate clar și asumate fără echivoc”, a precizat directorul SRI.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!