Spion sub acoperire: Ce informaţii căuta să afle diplomatul rus expulzat din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasada Rusiei la Bucureşti FOTO Inquam Photos/ Adriana Neagoe

Reprezentantul Ambasadei Rusiei în România declarat persona non grata desfăşura „activităţi de spionaj”, spun surse din proximitatea Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit unor surse din proximitatea MAE citate de România Liberă, Aleksei Grişaev, adjunctul ataşatului militar rus la Bucureşti, desfăşura activităţi de spionaj sub acreditare diplomatică.

Grişaev ar fi fost spion GRU şi avea misiunea să recruteze cetăţeni români care să îl sprijine în colectarea de informaţii din interiorul Guvernului României. Este vorba de informaţii ce ţin în principal de politica externă a României, de armată şi de sistemul naţional de securitate energetică.

Grişaev a fost interesat, de exemplu, să obţină informaţii legate de activitatea forţelor NATO, dar şi despre interesele aliaţilor europeni şi americani ai României. Însă activităţile şi acţiunile sale nu au avut succes.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a domnului Alexey Grishaev, adjunct al ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, având în vedere că activităţile şi acţiunile sale contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961. Aceste elemente au fost comunicate părţii ruse astăzi, 26 aprilie 2021, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, domnul Valery Kuzmin”, se arată într-un comunicat al MAE făcut public luni.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat luni, pentru agenţia TASS, că ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, cunoaşte bine procedura măsurilor reciproce. MAE de la Moscova a comentat astfel decizia României cu privire la expulzarea adjunctului ataşatului militar rus la Bucureşti.

La rândul său, ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, a catalogat decizia expulzării drept un gest „neprietenos”, precizând că Moscova poate lua o măsură similară.

Recent, Valeri Kuzmin a transmis o ameninţare voalată, insinuând că România ar trebui să fie îngrijorată dacă s-ar implica într-o „aventură militară” alături de NATO.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a răspuns ambasadorului rus că „orice ameninţare la adresa României este o ameninţare la adresa NATO”.

„Faptul că România face parte din această alianţă este o garanţie pentru securitatea României şi a cetăţenilor săi, fără niciun fel de dubiu, de aceea am şi spus că nu există niciun fel de pericol pentru România şi pentru cetăţenii ei în cursul acestei crize care a avut loc zilele trecute (mişcările de trupe ruse la graniţele Ucrainei - n.r.). Dar trebuie să fim foarte clari aici: orice ameninţare la adresa României este de fapt o ameninţare la adresa NATO şi luăm în serios aceste aspecte”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu duminică seară la Antena 3.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui